Evaluarea opiniei medicilor în privința intenției Guvernului de a-i scuti de impozitul pe venit – Raport de cercetareAnul publicării: 2017

descriere

Doar 49% dintre doctori consideră că măsura scutirii medicilor de impozitul pe venit este una corectă. Dintre aceștia, cca. 72% cred că aceasta ar trebui aplicată și altor categorii profesionale din sănătate. Aprecierile negative la adresa acestei măsuri sunt determinate de dorința de egalitate între cetățeni, respingerea statutului de privilegiați, inechitatea aplicării măsurii doar la medici, riscul anomiei sociale:

Cca 57% dintre medici preferă înlocuirea scutirii de impozitul pe venit a medicilor cu acordarea tuturor drepturile salariale, în timp ce alți cca. 28% consideră că de această scutire ar trebui să beneficieze și alte categorii de salariați. Doar 15% dintre medici cred că de măsura scutirii de impozit ar trebui să beneficieze doar doctorii.

Numai cca. 44% dintre medici consideră că scutirea lor de impozit ar avea un efect pozitiv asupra medicilor. 32% dintre aceștia cred că este necesară, totuși, înlocuirea lor cu o salarizare corectă. Respondenții care consideră că măsura ar avea efecte negative asupra medicilor o consideră incorectă și cred că este necesară înlocuirea ei. Aprecierile negative la adresa acestei măsuri sunt determinate de dorința unei salarizări corecte în loc de privilegii, de teama față de ceea ce ar putea ascunde o astfel de măsură, de respingerea discriminării pe care o aduce cu sine, de refuzul unor pomeni și dorința de beneficia de recompensele meritate, de ruptura pe care o poate introduse față de alte categorii profesionale din Sănătate și față de cetățeni, de dorința de echitate, de refuzul excepțiilor și favorizarea regulilor pentru toți.

Aproape jumătate dintre medici consideră că scutirea lor de impozitul pe venit ar avea efecte negative asupra altor categorii de salariați din Sănătate. Cca. 89% dintre medicii care au considerat incorectă scutirea lor de impozitul pe venit cred că aceasta ar avea un efect negativ asupra altor categorii de personal din Sănătate (posibilă relație cauzală). Cca. 77% dintre medicii care cred că scutirea lor de impozitul pe venit ar avea un efect negativ asupra altor categorii de salariați optează pentru înlocuirea acestei măsuri cu o salarizare echitabilă (ce ar putea fi obținută prin corectarea legii 153/2017) și indică că efecte negative asupra populației corespunzătoare acestei măsuri. Aprecierile negative la adresa acestei măsuri sunt determinate de dorința menținerii echipei medicale (amenințată de o astfel de măsură discriminatorie), de anomia pe care o poate instaura, de dorința respectării unor principii etice în asigurarea salarizării.

Cca. 45% dintre medici consideră că scutirea lor de impozitul pe venit ar avea efecte negative asupra cetățenilor. Efectele negative asupra cetățenilor sunt indicate într-o proporție semnificativ mai mare de medicii care lucrează în sistemul public comparativ cu cei care lucrează în sistemul privat. Majoritatea medicilor care consideră că această măsură ar avea un impact pozitiv asupra cetățenilor o consideră în același timp una corectă. 81% dintre medicii care cred că această măsură ar avea un impact negativ asupra cetățenilor cred în același timp că ea ar trebui înlocuită de măsuri care să asigure respectarea drepturilor salariale (posibilă relație cauzală). Medicii care cred că această măsură ar avea un impact asupra lor ar avea același impact și asupra cetățenilor. Aprecierile negative la adresa acestei măsuri sunt determinate de reacția negativă din partea populației, de accentuarea unor sentimente de ură, de refuzul statutului de privilegiați, de tensiunile sociale pe care le-ar genera.

Scutirea doctorilor de plata impozitului pe venit este într-o foarte mare măsură apreciată/dorită de medicii din sectorul privat și este privită cu rezerve de marea majoritate a medicilor care lucrează în sectorul public.

Analiza generală indică faptul că această măsură nu se bucură de un sprijin larg în rândul medicilor, ea fiind devansată de dorința medicilor pentru recunoașterea statutului social al profesiei, inclusiv prin intermediul veniturilor acordate pentru munca prestată, și refuzul de a fi considerați o clasă privilegiată.

Doar împreună putem reuși!

Puteți și dvs. alege viitorul, asemenea nouă, devenind membru Solidaritatea Sanitară!

Puteți și dvs. alege viitorul, asemenea nouă, devenind membru Solidaritatea Sanitară!