Despre noi

„Solidaritatea Sanitară” a luat ființă într-un moment în care, din diverse rațiuni, reprezentarea salariaților din domeniul sanitar risca să devină aproape inexistentă. Această situație ne-a determinat să luăm atitudine prin organizarea unei noi structuri sindicale, ca alternativă la ceea ce s-a întreprins în această direcție pană în prezent.

Implicați activ în

Negocierea contractelor colective de muncă după nevoile reale ale membrilor
Creșterea calității vieții profesionale a salariaților din Sănătate
Implementarea sindicalismului bazat pe dovezi
Construcția unui sistem de salarizarea echitabil pentru salariații din Sănătate.
Sprijinirea întăririi și structurării sindicatelor componente
Informare, cercetare, demersuri, strategii, soluții, negocieri, acțiune

Reprezentativi la nivel național

Federația “Solidaritatea Sanitară” din România este reprezentativă la nivel de sector Sănătate. Activități Sanitar-Veterinare conform sentinței civile nr. 12FED/2016 a Tribunalului București

Sindicate afiliate

Apărarăm interesele membrilor din toate categoriile de personal

Inovăm și acționăm

Doar împreună reușim!

Vă așteptăm alături de noi în Comunitatea „Solidaritatea Sanitară”

Puteți și dvs. alege viitorul, asemenea nouă, devenind membru Solidaritatea Sanitară!