Unele forme de discriminare ale salariaților din sănătate; abordări conceptuale și soluții juridiceAnul publicării: 2015

descriere

Prin intermediul articolelor pe care le conține ne propunem să contribuim la diminuarea discriminării în sectorul sanitar, acest volum axându-se pe oferirea unor informații relevante, utile pentru salariații care reclamă situațiile de discriminare pe care le abordăm. Principalul avantaj al acestui material îl constituie orientarea sa în funcție de rezultatele cercetării desfășurată în cadrul proiectului, într-o încercare de adecvare a soluțiilor la tipurile de probleme identificate. Volumul este într-o strânsă relație cu rezultatele cercetării, în forma lor publicată, venind în întâmpinarea acestora.

Inițial materialul a fost proiectat ca un Ghid împotriva discriminării în sectorul sanitar, cu un conținut general și cu instrumente practice, adaptate activității cotidiene. Deoarece între momentul la care a fost gândită activitatea din cadrul proiectului și cel al implementării ei efective a trecut o perioadă de peste un an de zile, în cadrul căreia au fost publicate alte asemenea materiale centrate pe combaterea discriminării în Sănătate, am decis să evităm oferirea unor informații redundante, aflate deja la îndemâna celor care-și desfășoară activitatea în domeniu. Am păstrat conceptul inițial, respectiv adaptarea informațiilor la rezultatele cercetării pe care am desfășurat-o în cadrul proiectului, orientându-l însă către abordarea cu caracter științific a unor probleme ce figurează în primele locuri între cele reclamate de salariații din Sănătate, respectiv discriminările salariale și profesionale, gândite ca fenomen de masă, ce generează sentimentul unor prejudicii

Doar împreună putem reuși!

Puteți și dvs. alege viitorul, asemenea nouă, devenind membru Solidaritatea Sanitară!

Puteți și dvs. alege viitorul, asemenea nouă, devenind membru Solidaritatea Sanitară!