Având în vedere atât specificul locurilor de muncă din sistemul sanitar cât și principiul drepturilor câștigate, vom demonstra în continuare că limita medie de 30% a sporurilor nu poate fi aplicată în familia ocupațională Sănătate. În preambulul acestei abordări amintim faptul că legiuitorul a stipulat deja anterior acest fapt, introducând o excepție de la această limită pentru sectorul sanitar: este excepția față de prevederile art. 22 din Legea cadru 284/2010, introdusă de actualul Guvern prin art. 4 din OUG 9/2017, conform căruia „sporurile și alte drepturi salariale specifice activității pentru personalul care își desfășoară activitatea în unitățile aflate în subordinea Ministerului Sănătății, precum și în unitățile din rețeaua ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie pot depăși 30% din salariul de bază”.

În sprijinul afirmației că limitarea nivelului sporurilor medii din Sănătate  la 30% raportat la sumele aferente salariului de bază este eronată considerăm că trebuie ținut cont de următoarele aspecte:

  • În conformitate cu prevederile Legii nr. 284/2010  locuri de muncă cu condiții deosebit de periculoase există doar în familia ocupațională sănătate,[1] buletinele de expertizare a locurilor de muncă emise de autoritățile competente fiind aplicabile doar în acest caz. Este evident că limita de 30% nu poate fi aplicată în cazul unităților sanitare expertizate și evaluate la condiții deosebit de periculoase (unități TBC, psihiatrie, leprozerii, etc.), unități în care întreg personalul beneficiază de un nivel al sporului situat între 50% și 100%.
  • Incluzând, în limita medie de 30% pe ordonator principal de credite, sporul de zile nelucrătoare și  sporul de gărzi, sporul pentru ore suplimentare, alături de fondul de premiere de 5%, indemnizațiile de hrană și cele de vacanță anuale, precum și alte drepturi mai sus amintite, suma rămasă pentru sporurile privind condițiile de muncă este neglijabilă, înlăturând-se astfel o componentă esențială a sistemului de sănătate.

 


[1] Excepție făcând familia ocupațională „apărare, ordine publică și siguranță națională” respectiv la personalul care execută operațiuni periculoase: dezamorsare, manipulare explozivi, pulberi etc.

admin
admin
Activitatea de cercetare a CCDSS se desfăşoară în sfera cercetărilor fundamentale şi aplicative din domeniul social, sindical și economico-social, a dezvoltării de programe și proiecte sociale, cu orientare spre creşterea capacităţii de generare de noi cunoştinţe ştiinţifice, în vederea asigurării suportului ştiinţific necesar progresului şi consolidării unei poziţii competitive în domeniul ştiinţelor sociale, fundamentarea şi susţinerea politicilor şi strategiilor de dezvoltare durabilă a organizațiilor în contextul integrării europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.