- 8 mai 2020
- Adăugat de FSSR
- Categorie Comunicări
Abuzul Prefectului județului Suceava îl constituie plângerea penală înaintată împotriva refuzului unor salariați de a fi detașați, respectiv imixtiunea în executarea contractului individual de muncă a unor salariați.
Prevederea legală încălcată în mod flagrant este art. 131, alin. 2 din Legea nr. 162/2011: „Este interzisă orice imixtiune a autorităţilor publice, sub orice formă şi modalitate, în negocierea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor colective de muncă.”
Salariaților din sectorul public de sănătate le sunt aplicabile în continuare drepturile și obligațiile prevăzute în legislația muncii și în Contractul colectiv de muncă la nivel de sector bugetar Sănătate.
Singurele drepturi suspendate de Decretul nr. 240/2020 sunt dreptul la grevă și libertatea întrunirilor, acestea fiind singurele excepții instituite legal. În mod evident, Decretul nr. 240/2020 nu prevede suspendarea drepturilor specifice muncii și protecției sociale a muncii, prevăzute de art. 41 din Constituția României. Mai mult decât atât, art. 51 din Anexa nr. 1 a acestui Decret prevede în mod expres aplicabilitatea contractelor colective de muncă pe perioada stării de urgență
Este evident că nu există raporturi juridice între angajații unei unități publice și Prefectul județului.
Dacă angajatorul consideră că salariații au încălcat disciplina muncii prin refuzul detașării, are la îndemână posibilitatea cercetării disciplinare și sancționarea disciplinară a salariaților. Cu mențiunea că în speță sunt aplicabile prevederile art. 46 alin. 3 din Codul Muncii („Salariatul poate refuza detaşarea dispusă de angajatorul său numai în mod excepţional şi pentru motive personale temeinice.”), decizia privind o eventuală cercetare disciplinară trebuind să ia în considerare aceste aspecte. De asemenea, sunt aplicabile prevederile art. 33 din Contractul colectiv de muncă la nivel de sector bugetar Sănătate.
Invocarea de către Prefectul județului Suceava a prevederilor art. 1 din Ordinul nr. 74534/2020 al Comandatului Acțiunii – Secretar de Stat – Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență este eronată deoarece salariații dintr-o unitate publică de sănătate nu sunt subordonați Departamentului pentru Situații de Urgență. Această interpretare a acestui Ordin vine în vădită contradicție cu prevederile Decretului 195/2020 (aplicabil în perioada emiterii Ordinului amintit anterior) care nu prevede suspendarea drepturilor specifice muncii și protecției sociale a muncii, prevăzute de art. 41 din Constituția României. Mai mult decât atât, art. 35 din Anexa nr. 1 a acestui Decret prevede în mod expres aplicabilitatea contractelor colective de muncă pe perioada stării de urgență.
În speță este vorba de încercarea ilegală de a schimba regimul juridic aplicabil salariaților din sănătate, respectiv cel specific legislației muncii, cu prevederi specifice altor sectoare, cum ar fi cel militar. O astfel de intenție este dovedită de faptul că Decretul nr. 240/2020 introduce detașarea forțată (art. 53, alin.1), însă doar pentru personalul contractual din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale.
Alături de o serie de alte măsuri similare și intimidări la adresa salariaților din sănătate menite să le anuleze drepturile legale, această încercare dă seama de o încercare a instituțiilor statului de a trece la autoritarism.
Federația „Solidaritatea Sanitară” a sprijinit și sprijină în continuare autoritățile statului în lupta împotriva pandemiei COVID 19. Însă, astfel de măsuri nu fac parte din acțiunile firești/legale de luptă, libertățile și drepturile fundamentele al căror exercițiu este restrâns salariaților din sănătate fiind doar cele comune tuturor cetățenilor (la care se adaugă asumare unui risc incomparabil mai mare, asociat activităților profesionale).
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos: