- 10 martie 2017
- Categorie Documente Trimise către Ministerul Muncii Ministerul Sănătății
Documente
Federația ”Solidaritatea Sanitară” a transmis în cursul zilei de astăzi o solicitare oficială către Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, pentru o întâlnire urgentă, respectiv stabilirea unui grup de lucru, în vederea clarificării mai multor ambiguități referitoare la proiectul noii legi a salarizării, între care:
1. Evoluția creșterii salariilor de bază ale salariaților din sectorul sanitar public, atât personal medical cât și personal ne-medical (TESA), precum și dinamica acestor majorări, respectiv care sunt categoriile de personal cărora majorările salariale li se aplică integral începând cu 01 ianuarie 2018 și care sunt cele supuse majorărilor etapizate;
2. Influența noilor salarii de bază asupra ierarhiei salariale existentă, intra și inter-sectorială, atât în raport cu ultimul act normativ de stabilire a acestora (legea nr. 250/2016) cât și din perspectiva legii salarizării unitare nr. 284/2010;
3. Modalitatea de abordare a sporului pentru condiții de muncă. Efectul reintroducerii acestui spor/eliminării gradațiilor în funcție de vechime.
4. Influența limitării la 30%, la nivelul fiecărui ordonator de credite, a sporurilor și a celorlalte cheltuieli adiționale în raport cu nivelul salariilor de bază, asupra venitului salarial net. Situația de excepție a sectorului sanitar public și efectele reducerii sumelor disponibile pentru sporuri;
5. Impactul potențial al legii asupra principalelor categorii profesionale: medici, asistente medicale, alte categorii de personal medical și auxiliar și personal nemedical (TESA).
Urmăriți în atașament documentele, conținând și studiul realizat de C.C.D.S.S. pe tema acestui proiect de lege.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos: