Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” a decis declanșarea protestelor pentru apărarea salariaților împotriva scăderii veniturilor salariale

Având în vedre nemulțumirile în creștere ale salariaților din sănătate, cauzate atât de scăderea veniturilor nete salariale cât și de absența creșterii veniturilor salariale nete, Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în data de 19.02.2019, a decis un program de proteste, ce va fi declanșat în situația în care Guvernul nu va adopta măsurile necesare, cu caracter de urgență, pentru protecția salariaților împotriva scăderii veniturilor nete salariale.

Programul protestelor:

  • Pichetarea Consiliilor locale și a Prefecturilor în perioada 25-28.02.2019.
  • Pichetarea Ministerului Finanțelor și a Ministrului Muncii în perioada 25-28.02.2019.
  • Declanșarea conflictului colectiv de muncă 18.03.2019.

Acțiunile menționate la punctele 1 și 2 vor fi declanșate în situația în care Guvernul nu adoptă un act normativ prin care să asigure garanții minime pentru protecția salariaților împotriva scăderii veniturilor salariale. Considerăm că prima măsură ce trebuie adoptată de către Guvern, cu caracter de urgență, o reprezintă scoaterea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță din limita de 30% aferentă sporurilor.

Conflictul colectiv de muncă va fi declanșat:

  • În situația în care salariații din sănătate vor suferi scăderi ale veniturilor salariale, demonstrate prin fluturașii de salarii aferenți lunii martie 2019.

sau

  • În situația în care revendicările menționate mai jos nu sunt rezolvate la un nivel satisfăcător.

Principalele revendicări ale Federației „Solidarității Sanitare”:

A. Revendicări privind acordarea unor drepturi salariale
  • Protecția salariaților din sănătate împotriva scăderii veniturilor salariale nete.
  • Plata sporului de continuitate (sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează) la nivelul de 100% din salariul de bază.
  • Raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual.
  • Acordarea tarifului orar aferent salariului de bază actual pentru activitatea desfășurată în gărzile suplimentare.
  • Modificarea legii salarizării pentru categoriile defavorizate de aceasta.
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă peste nivelul minim în unitățile sanitare din subordinea Ministerului Sănătății.
B. Revendicări care fac posibilă acordarea drepturilor salariale

Mutarea cheltuielilor cu indemnizația de hrană în suma salariilor de bază. Prin această modificare legislativă se eliberează o parte din presiunea existentă la ora actuală la nivelul unităților sanitare pentru scăderea sporului pentru activitatea desfășurată în zilele de sărbători legale și cele de repaus săptămânal, această intervenție având un impact pozitiv asupra posibilității de asigurare a continuității serviciilor medicale.

  • Scoaterea voucherelor de vacanță din limita de 30% aferentă sporurilor.
  • Scoaterea sporului pentru activitatea desfășurată în zilele de sărbători legale și cele de repaus săptămânal din categoria celor aferente limitei de 30%. Reamintim Guvernului că primul pas l-am făcut deja împreună prin Acordul încheiat în luna mai 2018, în care am convenit scoaterea sporurilor pentru gărzile suplimentare normei de bază din limita de 30%. Acum este necesară implementarea celui de-al doilea pas (pe care l-am solicitat și la negocierile anterioare): scoaterea din limita de 30% a sporului pentru activitatea desfășurată în zilele de sărbători legale și cele de repaus săptămânal.
  • Finanțarea influenţelor financiare determinate de creşterile salariale de la 1 ianuarie 2019 (și a celor care vor urma) către spitale prin act adițional prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziţie distinctă. În absența acestei măsuri o bună parte dintre drepturile salariale (ex. vouchere vacanță, indemnizație hrană, sporuri etc.) nu vor mai putea fi asigurate efectiv de către unități din cauza lipsei resurselor financiare.

Consiliul de Coordonare

 



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


Lasă un răspuns