Federația „Solidaritatea Sanitară” oferă Ministerului Sănătății și instituțiilor statului tot sprijinul necesar în lupta cu COVID-19

Documente

Luând în considerare că noi, Ministerul Sănătății și întreaga societate avem interesul de-a avea resursa umană necesară pentru lupta cu pandemia COVID 19,  aceasta constituind principala cale de menținere și creștere a capacității unităților sanitare de-a asigura serviciile medicale în actualul context, am solicitat Ministerului Sănătății, în spiritul relației de parteneriat între toți actorii sociali implicați, care trebuie să caracterizeze lupta cu acest flagel, să ne includă în grupul de lucru al Ministerului Sănătății la Ministerului Sănătății destinat coordonării activităților la nivel național și să ne asigure accesul la informațiile relevante pentru a putea participa la informarea corectă și completă a salariaților.

 

Federația „Solidaritatea Sanitară” a procedat deja la instituirea unei celule de criză la nivelul organizației, principalul obiectiv vizând protecția muncii pentru salariații din sănătate și sprijinul direct al membrilor noștri de sindicat în contextul luptei împotriva COVID 19. Acțiunile acestei celule de criză includ:

  • Evaluarea stocurilor de materiale și echipamente de protecție.
  • Evaluarea instruirii specifice a personalului în domeniul protecției muncii.
  • Evaluarea nivelului protecției asigurate salariaților, evidențierea zonelor aflate în suferință și indicarea măsurilor urgente care se impun.
  • Identificarea salariaților afectați și intervenția cu măsuri de sprijin.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


Un comentariu

  • Robert Ionescu

    sunteti jenanti…va-ti intrebat de ce personalul din spital se infecteaza….daca nu… va pot da cateva sugestii…: sunt aroganti si nu respecta ce li se spune de compartimentul epidemiologie din DSP: habar nu au ca se pot infecta la dezbracare echipamentului: habar nu au cum sa foloseasca echipamentul: nu citesc nici un protocol trimis din data de 25 februarie….iar unii au vazut o oportunitate de a sta acasa pe bani fara sa stie ca certificalele 07 le acorda doar 75% din salar

Lasă un răspuns