Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită CNAS să urgenteze finanțarea creșterilor salariale

Federația „Solidaritatea Sanitară” anunță demararea acțiunilor având ca scop finanțarea de către Casa Națională de Asigurări Sociale de Sănătate a creșterilor salariale de la 1 ianuarie 2019. Reamintim că absența finanțării acestor creșteri salariale riscă să genereze un deficit financiar major la nivelul spitalelor publice, acesta repercutându-se asupra salariaților, prin intermediul scăderii sporurilor, și al pacienților, sub forma scăderii calității serviciilor medicale.

Primul pas al demersului la constituit înaintarea către CNAS a unui document de referință (ce poate fi găsit aici), în care Federația „Solidaritatea Sanitară” a demonstrat că finanțarea creșterilor salariale din bugetul FNUASS este necesară, posibilă și legală. Totodată, am solicitat o întâlnire de urgență a conducerii CNAS cu reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” pentru clarificarea problemei.

Acțiunea a fost preluată și aplicată de toate sindicatele membre ale Federației „Solidaritatea Sanitară”, acestea solicitând, în mod unitar, Caselor Județene de Asigurări Sociale de Sănătate asigurarea finanțării creșterilor salariale către unitățile publice de sănătate și întâlniri cu reprezentanții sindicatelor.

Evaluările efectuate de experții noștri arată că există resursele financiare necesare acoperirii acestei solicitări. În situația în care conducerea CNAS insistă pe poziția sa considerăm necesară o analiză transparentă a modului în care CNAS alocă banii publici din bugetul FNUASS în fiecare dintre cazuri. De asemenea, precizăm că refuzul dialogului de către CNAS indică culpa acestei instituții și deschide calea protestelor împotriva unei astfel de atitudini.

Precizăm că documentul face parte din DEMERSURILE INTELIGENTE pentru obținerea drepturilor salariaților și asigurarea capacității de furnizare a serviciilor medicale, ele fiind acțiuni ce vin în completarea PROTESTELOR INTELIGENTE.

 

Comitetul Director



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


Lasă un răspuns