- 29 decembrie 2021
- Adăugat de FSSR
- Categorie Comunicări
În urma desfășurării Mitingului național al lucrătorilor din sănătate delegații Federației „Solidaritatea Sanitară” din România au avut o întâlnire cu reprezentanți din partea Administrației Prezidențiale, echipa fiind condusă de doamna dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial pe probleme de sănătate.
Delegații Federației „Solidaritatea Sanitară” au prezentat revendicările publice ale organizației, susținute de cele câteva zeci de mii de salariați din sănătate participanți în mod direct sau în cadrul unităților sanitare la Mitingului național al lucrătorilor din sănătate.
Totodată, reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” (FSSR) au prezenta și pachetul de soluții ce pot fi implementate pentru satisfacerea fiecărei categorii de revendicări.
Reprezentanții Administrației Prezidențiale și-au exprimat susținerea revendicărilor FSSR, în limita competențelor legale ale Președintelui, apreciindu-le totodată ca fiind legitime.
De asemenea, reprezentanții Administrației Prezidențiale au apreciat atât pachetul de soluții propuse de FSSR pentru rezolvarea revendicărilor cât și setul de revendicări ce vizează reforme ale funcționării sistemului sanitar.
Delegații Federației „Solidaritatea Sanitară” au apreciat interesul Președintelui României pentru sectorul sanitar, în contextul pandemiei.
Întâlnirea este parte a relațiilor de bună colaborare pe care Federația „Solidaritatea Sanitară” le-a avut de-a lungul timpului cu Administrația Prezidențială.
Precizăm că este a doua instituție a statului care onorează solicitarea de dialog social adresată de Federația „Solidaritatea Sanitară”, după ce anterior aceasta a fost onorată de reprezentanții Guvernului. Așteptăm ca aceste exemple să fie urmate de toate instituțiile statului cărora le-am solicitat întâlniri pentru rezolvarea problemelor sesizate.
Federația „Solidaritatea Sanitară” își exprimă speranța că sprijinul declarat de instituțiile statului se va transforma în scurt timp în măsuri efective menite să satisfacă așteptările legitime ale salariaților.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos: