Lansăm public Platforma de monitorizare a numărului de salariați din sănătate infectați

Federația „Solidaritatea Sanitară” anunță lansarea publică a Platformei de monitorizare a infectării cu SARS-CoV-2 a salariaților din sănătate, creată în cadrul Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” (CCDSS). Platforma prezintă numărul total de salariați infectați, mergând până la nivel de unitate, și metodologia de culegere a acestor informații (pentru a permite corecția eventualelor erori), facilitând atât perspectivele de ansamblul cât și privirile de detaliu asupra situației acestei categorii de salariați aflată în lupta împotriva COVID-19.

Platforma poate fi accesată aici: https://covid.solidaritatea-sanitara.ro/

Conform datelor culese până la sfârșitul zilei de 14.04.2020 erau confirmați ca fiind infectați 1368 de salariați din sănătate, ei reprezentând 19,89% din totalul cetățenilor confirmați pozitivi SARS-CoV-2. Pentru a avea o perspectivă contextuală privind semnificația acestor date, analiza comparativă cu Italia și Marea Britanie[1] se prezintă după cum urmează:

Au fost infectați 0,5472% din salariații din sănătate, comparativ cu 0,0343% din totalul cetățenilor. Creșterea medie zilnică a numărului de salariați din sănătate infectați din ultimele 15 zile a fost de 13,13%.

Acest demers este determinat de necesitatea utilizării datelor privind numărul de salariați infectați pentru elaborarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă. Absența datelor publice consecvente și la nivel de detaliu (mergând până la nivelul unităților sanitare) dublată de nivelul redus de informare al salariaților în privința cazurilor de colegi infectați cu SARS-CoV-2 generează un pericol extrem de mare la adresa sănătății și securității salariaților.

Precizăm că platforma este aflată în continuă dezvoltare, în perioada următoare urmând să fie disponibile pentru public și estimările rezultate în urma prelucrării datelor de către resursele de inteligență artificială utilizate în cadrul CCDSS.

 

                                                                                                                                     Biroul de presă

 

 

ANEXĂ

Precizări privind metodologia de culegere a informațiilor ce vizează salariații infectați SARS-CoV-2

Publicarea fiecărei informații este făcută doar după ce a fost verificată din cel puțin două surse.

 

(1) Procedura de culegere a datelor

Sursele utilizate:

  • Comunicatele oficiale[2]
  • Liderii sindicatelor membre FSSR
  • Presa locală și cea națională
  • Sesizările efectuate de salariați.

 

(2) Procedura de verificare a datelor:

(a) Pașii aplicați înainte de publicare

  • Identificarea altor surse de informare (este minim obligatorie existența unei a doua surse de informare);
  • Verificarea prin adresă către unitățile sanitare (aplicată după data de 13.04.2020 pentru cazurile ulterioare);
  • Transmiterea datelor pentru aprobarea introducerii informațiilor în platformă către Departamentul Juridic al FSSR.

 

(b) Pașii aplicați după publicare

  • Verificarea prin adresă către unitățile sanitare (aplicată pentru cazurile publicate deja până în data de 13.04.2020; în situațiile în care apar neconcordanțe cu datele deja publicate se fac rectificările necesare în regim de urgență).

 

 

Marja de eroare estimată: 4%. Corectarea erorilor se face pe baza comunicărilor transmise de către unități (este dependentă de nivelul transparenței de care dau dovadă unitățile).

 

Câteva explicații posibile pentru diferențe dintre cifrele comunicate de Ministerul Sănătății și cele comunicate de FSSR:

Ministerul SănătățiiFSSR
Cum numărăDoar salariații care sunt infectați acum; fără vindecați (diferit de procedura utilizată pentru monitorizarea tuturor cetățenilor infectați).[3]

 

Toți salariații din sistemul de sănătate infectați, inclusiv cei vindecați.

Aplicăm procedura utilizată și pentru monitorizarea generală a numărului de cetățeni infectați.

Ce numărăDoar salariații din sectorul public de sănătate.Salariații din sectorul public de sănătate și cei din rețelele paralele (MAN. MAI, CFR) – toți salariații implicați activ în lupta directă împotriva pandemiei COVID-19 sau cei care își desfășoară activitatea curentă, având risc de infectare în cadrul acestei activități.
Când numărăNu există date privind momentul încheierii numărătorii. Publică la intervale mari de timp (de ordinul zilelor).Publicăm datele în momentul culegerii și validării publicării lor (conform procedurii amintite).
SurseNu avem informații privind sursele utilizate și procedura de culegere a datelor.[4]Cel puțin două surse:

·        Sindicatele din unitățile sanitare sau salariați (în puținele unități în care nu avem sindicate)

·        Presa locală

 

[1] State pentru care am găsit informațiile necesare pentru a putea calcula acest indicator.

[2] Deoarece raportările oficiale indică doar totalul per județ, ele nu pot fi utilizate pentru verificarea la nivel de unități. În momentul în care comunicatele oficiale indică un număr mai mare decât cel cunoscut de noi prin identificare la nivel de unități sanitare, diferența în plus dintre numărul cunoscut de noi anterior și cel comunicat de oficialități este trecut la „unitate nespecificată”.

[3] Informațiile privind această procedură au fost deduse din monitorizarea seriei de informații comunicate de autorități, în care este evidentă „dispariția” din statistici a salariaților din sănătate vindecați.

[4] Din procedurile privitoare la testare am putea deduce că numărătoarea se face pe baza datelor furnizate de DSP-uri. Însă, neconcordanțele ivite între raportarea națională și cele locale indică faptul că această procedură este cel puțin deficitară.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


Lasă un răspuns