Membrii Federației „Solidaritatea Sanitară” din nou în stradă

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România continuă programul de proteste prealabile organizării grevei generale cu pichetarea  Ministerului Finanțelor și a Camerei Deputaților.

Protestul, la care vor participa reprezentanți ai angajaților din toată țara și din toate categoriile profesionale, se va desfășura mâine, joi, 15.02.2024, după următorul program:

–  pichetarea Ministerului Finanțelor în intervalul orar 11.00 – 12.30;

–  pichetarea Camerei Deputaților în intervalul orar 12.45 – 14.00.

Programul de proteste în stradă va continua în fiecare săptămână, culminând cu mitingul național al angajaților din sănătate, care va fi desfășurat în Piața Victorie de Ziua națională a personalului medical (luni, 11 martie).

Revendicările Federației ”Solidaritatea Sanitară” rămân neschimbate (expuse în anexă) și vizează o creștere reală a veniturilor salariale și nu doar a veniturilor din salariile de bază, așa cum arată la acest moment oferta guvernului. Legitimitatea revendicărilor noastre este conformă cu așteptările angajaților și este confirmată inclusiv de datele publicate de INS (pentru luna dec. 2023):

  • câștigul salarial mediu pe economie: 5.079 lei;
  • câștigul salarial mediu în Sănătate și Asistență Socială: 4.669 lei.

Datele INS referitoare la câștigul salarial și poziția sectorului de Sănătate și Asistență Socială în ierarhia câștigurilor salariale (se regăsesc în anexă) demontează, de asemenea, un mit: ”În sănătate salariile sunt mari”.

În această perioadă, în care protestele noastre continuă, angajații din sănătate încep să descopere și adevărata valoare a creșterilor salariale, acum fiind vizibil pe fluturași efectul creșterii salariilor de bază cu 5%, acordate începând cu 1 ianuarie 2024.

Spre exemplu, pentru angajații din secțiile cu condițiile cele mai grele de muncă, cum ar fi UPU, ATI, Bloc operator, valoarea creșterii veniturilor salariale începând cu 1 ianuarie 2024 este situată între 2% și 2,5%.

În același timp, este suficient ca fiecare dintre ei să înmulțească valoarea acestei creșteri cu 3 pentru a estima nivelul majorărilor din acest an. Acest nivel va corespunde unei  creșteri a venitului mediu net lunar de 10%, procentul real pe care angajații îl vor încasa lunar, în medie, în anul 2024.

Refuzul Guvernului de a-și îndeplini obligațiile legale, prin nerespectarea termenului de 10 zile până la care trebuia să publice pe site-ul propriu Notificarea FSSR privind intenția de declanșarea a Grevei împotriva politicii sociale și economice a guvernului și să ne invite la negocieri arată frica de a negocia doar cu reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară”. Acest refuz al guvernului este un indicator al respectului față de legalitate.

 

Comitetul Director

 

 

Reprezentanții FSSR responsabili de comunicarea cu presa:

  • Predica Gabriel, vicepreședinte FSSR, mobil: 0737028094     
  • Daniel Bulboacă, vicepreședinte FSSR, mobil: 0740488812
  • Zaharia Mihaela, vicepreședinte FSSR, mobil: 0786687782

 

 

 

Anexă

I. Revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară” din România

 

  1. Prezentarea generală a revendicărilor
  2. Creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajați din Sănătate cu cel puțin 25% pentru anul 2024,
  3. Acordarea integrală a drepturilor salariale prevăzute de legea 153/2017, incluzând raportarea coeficienților de ierarhizare la salariul minim pe economie aflat în plată, raportarea sporurilor la salariul aflat în plată, plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază, acordarea indemnizației de hrană prin raportarea la salariul minim pe economie aflat în plată.
  4. Adoptarea proiectului de lege a salarizării (Anexa pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătății în forma stabilită cu partenerii sociali și aplicarea grilelor de salarizare stabilite prin raportare la salariului minim pe economie aflat în plată.
  5. Finalizarea negocierii clauzelor, procedurilor și anexelor conform obligațiilor convenite în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector Sănătate 2023-2025, incluzând transpunerea și aplicarea Anexei nr. 13.
  6. Adoptarea măsurilor de creștere a calității vieții profesionale a angajaților din sănătate și de creștere a calității actului medical, acestea incluzând măsuri precum recunoașterea îndeplinirii anticipate a stagiului de cotizare, introducerea conciliatorilor specializați în conflictele individuale de muncă din sectorul sănătate, echivalarea competențelor asistentelor medicale absolvente de postliceală

 

 

II. Câteva precizări privind revendicările FSSR

A. Satisfacerea revendicărilor salariale

Primele două revendicări pot fi satisfăcute la nivel minimal printr-o creștere a anvelopei salariale/fondului de salarii cu 25% pentru întreg anul 2024. Insistența Federației „Solidaritatea Sanitară” pe creșterea anvelopei salariale/fondului de salarii (pentru a utiliza formulele Guvernului) are în vedere nevoia asigurării unei recompense echitabile pentru toți angajații care participă la asigurarea permanenței serviciilor medicale (în mod direct sau prin contribuția la funcționarea unităților). Mai exact, aplicarea creșterii nu doar asupra salariilor de bază (cum intenționează Guvernul), ci asupra anvelopei salariale/fondului de salarii (cum a anunțat inițial, public, Guvernul) determină inclusiv raportarea tuturor sporurilor și altor drepturi salariale la salariul de bază în plată.

B. Conținutul revendicărilor privitoare la negocierea anexelor la CCMS

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România are următoarele solicitări privitoare la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate:

a) Negocierea și înregistrarea anexelor la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate (CCMS) prevăzute în cadrul acestuia a fi finalizate în termen de 3 luni de la înregistrare, respectiv:

  1. Stabilirea formei finale a proiectului legii salarizării, în acord cu cele prevăzute la Anexa nr. 13 și aplicarea acestor prevederi.
  2. Procedura privind stabilirea drepturilor salariale prevăzute de lege între un nivel minim și unul maxim. Aceasta va fi aplicată cel puțin modalității de stabilire a sporurilor.
  3. Procedura privind organizarea şi efectuarea gărzilor în afara programului normal de lucru
  4. Elaborarea modelului contractul individual de muncă cu timp parțial pentru desfășurarea gărzilor
  5. Procedură de conciliere amiabilă a conflictelor individuale de muncă. Aceasta va include și introducerea conciliatorilor specializați în conflictele individuale de muncă din sănătate, ca parte a acțiunilor pentru creșterea calității vieții profesionale a angajaților din sănă
  6. Procedura privind regulile de utilizare a semnăturii electronice în sectorul public de sănătate.
  7. Procedura privind obligațiile de informare și stabilirea prevederilor specifice raporturilor juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă
  8. Procedura stabilirii turelor/repartizării salariaților pe ture.
  9. Anexa privind lista de servicii medicale, tratament şi medicaţie în regim gratuit de care beneficiază personalul din sistemul sanitar.

b)Negocierea și înregistrarea anexelor la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate prevăzute în cadrul acestuia a fi finalizate în termen de 6 luni de la înregistrare, respectiv:

  1. Metodologia privind constituirea procedurii auditului timpului de muncă.
  2. Procedura evaluării prealabile, incluzând criteriile de evaluare.
  3. Planul de acțiuni privind instituirea unui Sistem Sectorial de Monitorizare a Bolilor Profesionale din Sănătate.
  4. Procedura de acordare a concediului de odihnă anual plătit pentru fiecare contract individual de muncă, proporţional cu timpul lucrat.
  5. Procedura de constituire a Parteneriatului pentru coordonarea formării profesionale continue şi Comitetul Sectorial Sănătate.
  6. Procedura pentru Implementarea Echivalării Competenţelor Asistentelor Medicale Absolvente de Postliceală.
  7. Metodologia de Organizare a Mentoratului, Adaptării şi Practicii Profesionale.
  8. Metodologia privind elaborarea planului sectorial de formare şi planurilor de formare la nivelul unităţilor
  9. Înfiinţarea Comitetului Sectorial Sănătate.
  10. Procedura de informare şi consultare.

După cum se poate constata, cele două categorii de solicitări contribuie atât la creșterea calității vieții profesionale a angajaților din Sănătate cât și la creșterea calității serviciilor medicale.

III. Câștigul salarial mediu net aferent lunii decembrie 2023 (sursa: INS)

 

IerarhieDiviziune CAEN (Sector)Câștigul salarial mediu net în luna decembrie 2023 (lei)
TOTAL ECONOMIE5079
1Informaţii şi comunicaţii9956
2Intermedieri financiare şi asigurări9156
3Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat9138
4Industria extractivă7904
5Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice6760
6Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public*)6493
7Transport şi depozitare5302
8Învăţământ4934
9Construcţii4835
10Sănătate şi asistenţă socială4669
11Industria prelucrătoare4618
12Tranzacţii imobiliare4607
13Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi a motocicletelor4535
14Distribuţia apei; salubritate gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare4163
15Agricultură, silvicultură şi pescuit4127
16Activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport4041
17Activităţi de spectacole, culturale şi recreative3994
18Alte activităţi de servicii3426
19Hoteluri şi restaurante2825
*) exclusiv forţele armate şi asimilaţi 

 



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


Lasă un răspuns