Patru amenințări grave la adresa profesioniștilor din sănătate, ce justifică acțiuni de protest

Comunicat de presă:

Patru amenințări grave la adresa profesioniștilor din sănătate, ce justifică acțiuni de protest

 

Federația „Solidaritatea Sanitară” a comandat Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” o evaluare generală a situației sistemului sanitar, rezultatele acesteia urmând să fie utilizate în cadrul acțiunilor propuse.

În această perioadă în cadrul Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” efectuează o  macro-analiză a sistemului public de sănătate, utilizând meta-datele publice disponibile privitoare la sistemul public de sănătate (adică exact aceleași pe care le au la dispoziție guvernanții în elaborarea politicilor publice).

Ca un prim rezultat al acestei activități, Federația „Solidaritatea Sanitară” a publicat ieri, 06.05.2023, o primă analiză, cea pe tema medicilor care efectuează gărzi suplimentare normei de bază.

Vor urma analize privitoare la evoluția calității serviciilor medicale publice și la situația altor categorii de personal (începând cu asistentele medicale)

Analiza pe tema gărzilor pe tema medicilor a inclus și identificarea politicilor publice care s-au dovedit eficiente în ultimul deceniu, acestea constituind principalul temei al estimărilor cu caracter anticipativ.

Dintr-o perspectivă generală considerăm că sistemul public de sănătate poate fi privit ca un ecosistem, foarte sensibil la anumite tipuri de intervenții.

La ora actuală există patru categorii de evenimente care riscă să perturbe acest ecosistem, afectând inclusiv calitatea serviciilor medicale:

(1) Introducerea impozitării progresive (indiferent de chipul ei). O astfel de măsură ar afecta în mod direct și rapid medici care efectuează gărzile din afara normei de bază prin scăderea (suplimentară) a veniturilor aferente activității profesionale din linia de gardă. Există o probabilitatea foarte mare ca adoptarea unei astfel de măsuri să determine reluarea protestelor pe modelul celor din vara anului 2016 (refuzul de a efectua gărzile suplimentare din partea unui mare număr de medici), de data aceasta cu caracter spontan.

 (2) Blocarea creșterilor salariale. Aceasta trebuie înțeleasă în adevărata ei natură: în contextul inflației este echivalentă  cu scăderi ale veniturilor reale (reducerea salariilor reale). Această măsură afectează toate categoriile de angajați (revenind cu analize specifice în cazul fiecăreia dintre aceste categorii).

În cazul medicilor care efectuează gărzile suplimentare normei de bază efectele aceste măsuri au un impact negativ suplimentar, determinat în special de faptul că la ora actuală activitatea medicilor desfășurată în timpul gărzilor suplimentare nu este recunoscută efectiv (de facto) drept timp de muncă, prin faptul că nu este recompensată cu un salariul, ci cu ceea ce este considerat a fi un spor.

Mai exact, deși medicii desfășoară gărzile suplimentare în baza unui contract individual de muncă (suplimentar față de cel de la norma de bază), ca urmarea a Deciziei nr. 59/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție drepturile salariale aferente acestei activități nu sunt considerate ca făcând partea (în majoritatea lor) din categoria salariilor de bază, ci din cea a altor drepturi salariale care fac parte din salariul brut.

Cu alte cuvinte, din punct de vedere juridic medicii care efectuează gărzile suplimentare sunt într-o situație asemănătoare cu cea din prima parte a anului 2016 (gărzile nu erau considerate timp de lucru, ci erau plătite doar cu ceva suplimentar normei de bază), fiind îndreptățiți la acțiuni similare. Legitimitatea nemulțumirii (și implicit a acțiunilor) este dată de faptul că această situație încalcă în mod flagrant interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prevederilor Directivei UE nr. 88/2003.

(3) Elaborarea Strategiilor privitoare la Sănătate. Ministerul Sănătății continua erorile procedurale care au stat la baza PNRR, elaborându-le fără parteneri sociali. Mai grav este faptul că deși Federația „Solidaritatea Sanitară” a solicitat în mod insistent și repetat modificarea formei acestor strategii, incluzând propuneri concrete în interesul angajaților, Ministerul Sănătății a refuzat să respecte condițiile obligatorii de dialog social pe această temă. În lipsa unor modificări ale strategiilor în acord cu interesele angajaților și cu dovezile existente viitorul profesioniștilor din sănătate este amenințat, odată cu ei urmând să fie afectați și pacienții.

(4) Contractul colectiv de munca la nivel de sector Sănătate. În condițiile în care finalizarea și semnarea acestuia întârzie în continuare, lipsind de drepturi tot mai mulți angajați, rezultatul îl constituie amplificarea nemulțumirilor profesioniștilor din sănătate. Unul dintre efectele acestor întârzieri semnificative îl constituie creșterea continuă a gradului de epuizare a angajaților, cauzată de pierderea drepturilor ce au ca obiectiv recuperarea capacității de muncă. Acest efect este cu atât mai amplu în cazul angajaților care desfășoară activitate (în interes public) în baza mai multor contracte individuale de muncă, cel mai evident fiind cazul medicilor care desfășoară gărzile suplimentare normei de bază.

Federația „Solidaritatea Sanitară” precizează că aceste analize fac parte din categoria demersurilor raționale și a propunerilor bazate pe dovezi ce vin să pregătească și să însoțească acțiunile de protest, respectiv să susțină solicitările angajaților.

                                                                                                           Comitetul Director



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


etichete

Lasă un răspuns