- 22 iulie 2025
- Adăugat de FSSR
- Categorie Comunicări
Scrisoare deschisă adresată Premierului României, Ilie Bolojan
Domnule Premier,
Sumele totale prezentate de dvs. tind să se dovedească corecte în privința creșterii finanțării Sănătății. Însă, atât distribuția cheltuielilor cât și măsurile intenționate sunt eronate.
În perioada 2023 -2025 bugetul CNASS a crescut de la 59.7 mld. Lei (2023) la un estimat de 79.1 mld lei (2025; mai exact jumătate din sumă pentru primele 2 luni ale acestei luni).
Asta înseamnă o creștere cu 19,4 mld. lei; adică, o creștere cu 32% în acest interval, creșterea reprezentând cca. 24,52 % din bugetul actual.
Din câte constatăm, principalele măsuri sunt îndreptate împotriva spitalelor publice, ele fiind ținta acestor reduceri financiare. Întrebarea firească care se ridică este dacă aceste măsuri țintesc cu adevărat problemele finanțării sistemului de sănătate.
Datele noastre (bazate pe prelucrarea informațiilor oficiale) arată că din cele 19,4 mld lei în plus la bugetul CNASS, doar 7,3 mld. au fost alocate spitalelor. Restul de 12 mld. (adică cca. 62% din creșterea bugetului CNASS; sau 15% din bugetul actual al CNASS) fiind alocată … altor tipuri de cheltuieli ale CNAS.
Adică, cea mai mare parte a creșterii bugetului CNASS din ultimii 2 ani nu este generată de creșterile salariale, ci de alte cheltuieli. Merită să constatăm că cele 12 miliarde lei în plus la alte tipuri de cheltuielireprezintă mai bine de 2 puncte procentuale adăugate la cheltuiala totală a sănătății din totalul cheltuielilor bugetare. Adică, ele indică exact problema.
Aceleași date artă că, comparativ cu anul 2023, procentul din bugetul CNASS alocat spitalelor publice a scăzut de la 62,7% din bugetul CNASS (2023) la 56,7% (2025). Cu alte cuvinte, dvs. anunțați intenția de a scădea în special cheltuielile publice ale spitalelor, în condițiile în care acestea au avut deja o scădere procentului alocate din bugetul CNASS cu 6,1 puncte procentuale.
Dacă lărgim orizontul de interogare atunci putem constata că în anul 2018 procentul din bugetul CNASS alocat spitalelor publice era de 67,3%. Asta înseamnă că în doar 7 ani procentul alocat spitalelor publice din totalul bugetului CNSASS a scăzut cu 10,8 puncte procentuale. Adică, o scădere a ponderii finanțării spitalelor publice din totalul bugetului CNASS de 18,7%.
Recapitulăm: deși în doar 7 ani ponderea cheltuielilor totale ale spitalelor publice raportat la bugetul CNASS a scăzut cu 18,7%, tot aici considerați că este necesară reducerea.
Întrebarea evidentă este următoarea: cine beneficiază de această continuă creștere a procentului din bugetul CNASS alocată altor cheltuieli decât cele cu spitalele publice? Răspunsul la această întrebare ar putea indica adevăratele intenții ale acestei reforme.
De asemenea, constatăm că sunt indicate, în mod obsesiv, cheltuielile salariale ca o sursă a problemei financiare a sistemului sanitar. Este aceasta o perspectivă corectă?
Să ne uităm un pic pe datele financiare: în timp ce bugetul CNASS a crescut cu 32% (față de 2023; adică cu 19,4 mld. lei), cheltuielile salariale din spitalele publice au crescut cu doar 23,8% în același interval (adică cu 5,8 mld.).
Dacă în anul 2023 cheltuielile cu salariile în spitalele publice echivalau cu cca. 40,9% raportat la bugetul CNASS, în anul 2025 ele sunt la cca. 38,2% raportat la bugetul CNASS. Dacă lărgim orizontul de analiză putem constata că în anul 2018 cheltuielile cu salariile în spitalele publice erau la nivelul de 48,1% raportat la bugetul CNASS. Ceea ce înseamnă că în doar 7 ani raportul dintre cheltuielile aferente salariilor din spitalele publice și bugetul CNASS s-a redus cu 10 puncte procentuale. Adică, o scădere a ponderii cheltuielilor cu salariile raportat la bugetul CNASS cu 25,8%.
Să reluăm comparația dintr-o altă perspectivă: în anul 2025 comparativ cu anul 2018 constatăm următoarele:
- Bugetul CNASS este de 2,28 ori mai mare.
- Cheltuiala aferentă spitalelor publice este de 1,91 ori mai mare.
- Cheltuielile cu salariile în spitalele publice sunt de 1,81 ori mai mari.
Adică, observăm o continuă scădere a ponderii cheltuielilor salariile raportat la bugetul CNASS și a cheltuielilor cu spitalele raportat la același buget, care echivalează cu o adevărată reformă. Însă, dvs. ați redus tot de la angajații din sănătate și intenționați să reduceți de la spitalele publice.
Toate aceste date arată câteva adevăruri simple:
- Nu cheltuielile salariale sunt sursa problemei. Cu toate acestea, ați ales să reduceți veniturile majorității angajaților din sistemul public de sănătate.
- Nu cheltuielile spitalelor sunt sursa problemei. Cu toate acestea ați ales să vorbiți despre necesitatea restructurării spitalelor publice.
- Altele sunt direcțiile care generează o creștere a costurilor. Cu toate acestea, auzim mai curând de creșterea costurilor în aceste direcții (cum ar fi sumele alocate sectorului privat).
Din aceste date se desprind câteva concluzii simple dar dureroase:
- Reducerea cheltuielilor cu salariile nu constituie o măsură rațională de reformă, care să contribuie semnificativ al rezolvarea problemei deficitului bugetar.
- Reforma nu este îndreptată în direcția reducerii adevăratelor surse ale creșterii costurilor, ci mai curând în direcția creșterii profiturilor din zona privată, pe seama (printre altele) a costurilor salariale.
Domnule Prim-ministru, calitatea dvs. de Premier al României aduce cu sine obligativitatea de-a onora statutul de membră a Uniunii Europene pe care o are această țară. Acest statut implică obligativitatea utilizării dialogului social în toate intervențiile care vizează cetățenii acestei țări, în special a celor care au statutul de angajați. Dacă ați fi respectat instituția dialogului social ați fi avut acces la toate aceste date care reflectă în mod fidel realitatea și la multe altele asemenea.
Sperăm că pe viitor veți ține cont de priza la realitate pe care o poate oferi Federația „Solidaritatea Sanitară” din România, ea fiind o condiție esențială a acțiunii publice bazată pe dovezi.
PS: Dacă vă întrebați de unde avem datele răspunsul este simplu: din platforma de monitorizare a cheltuielilor publice pe care am construit-o în cadrul CCDSS. Știți, noi am început deja de ceva vreme operațiunea de unificare a bazelor de date, multe dintre informațiile noastre fiind mai fidele decât cele care v-au fost prezentate!
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos: