Scrisoare deschisă adresată Președintelui României și tuturor parlamentarilor: Profesioniștii din sistemul public de sănătate au nevoie urgentă de sprijin, recunoașterea eforturilor depuse în actualele condiții și acordarea drepturilor legitime

Domnule Președinte,

Domnilor parlamentari,

 

 În timp ce dvs. sunteți ocupați cu jocurile politice, profesioniștii din sistemul public de sănătate luptă, de unii singuri, împotriva acestei pandemii. Consecințele bâlbâielii politice sunt contrabalansate, la nivelul maxim al posibilităților, de străduințele și sacrificiile acestor oameni, aflați într-un punct critic al capacității de rezistență. Deși conducătorii politici „au dezertat”, „armata în alb” a profesioniștilor din sistemul public de sănătate a rămas în prima linie a acestei lupte, fidelă rolului ei social.

 Vă solicităm să conștientizați situația critică în care se află acești oameni! În locul sprijinului pe care-l așteaptă în mod firesc de la dvs., profesioniștii din sănătate sunt tratați cu indiferență și lipsă de respect. Resursele necesare sunt deseori substituite de promisiuni deșarte. Ajutorul este înlocuit de amenințări. Capacitatea lor de dedicare acestui efort supra-omenesc este continuu subminată de disprețul pe care-l arătați față de drepturile lor legitime.

 Epuizării profesionale generată de pandemie i se adaugă lipsa de speranță cauzată de indiferența dvs. față de soarta acestor lucrători. Nu poate exista speranță atâta timp cât lipsește dialogul. Inconștiența Guvernului dublată de refuzul constant al Președintelui României  și a Parlamentului de a discuta cu reprezentanții lucrătorilor din sănătate pentru a le descoperi adevăratele probleme, așteptările și a le auzi soluțiile, amplifică deznădejdea acestor profesioniști.

 Vă invităm să vă amintiți că cea mai importantă resursă în această luptă este resursa umană a sistemului public de sănătate!. În același timp, vă solicităm să nu uitați că lupta împotriva pandemiei a mobilizat profesioniștii din sănătate să lucreze cu mult mai mult decât sunt plătiți!

 Această situație nu poate dura la infinit. Decizia dvs. de a lipsi lucrătorii din sistemul public de sănătate de drepturile salariale legitime, în contextul unei efort tot mai mare și a unei inflații din ce în ce mai accentuate, i-a adus pe aceștia în situația de a nu mai avea resursele necesare pentru ei și familiile lor. Circul politic nu poate înlocui „pâinea” de care au nevoie lucrătorii din sistemul public de sănătate pentru a supraviețui și a-și desfășura în continuare activitatea de a-i ajuta pe ceilalți.

 Ce credeți că s-ar întâmpla dacă, începând de mâine, profesioniștii din sănătate ar decide să lucreze doar pentru perioada de timp ce corespunde nivelului salariului plătit? Cum ar fi dacă, în absența acordării drepturilor legitime, profesioniștii ar hotărî să lucreze doar partea din timpul lunar de lucru ce corespunde procentului pe care-l reprezintă venitul salarial primit din venitul total cuvenit, corespunzător: a) salariului de bază prevăzut de lege pentru acest an; b) raportării tuturor sporurilor la salariul de bază actual/cuvenit; c) plății gărzilor cu tariful orar al salariului de bază?

 Înțelegând momentul dificil prin care trece întreaga populație, profesioniștii au ales să nu facă asta până acum. Însă, nevoia tot mai mare de resurse necesare desfășurării acestui efort i-a adus la capătul răbdării.

Sistemul public de sănătate are în continuare nevoie ca profesioniștii săși desfășoare activitatea profesională la nivelul maxim posibil. În egală măsură, profesioniștii din sănătate au nevoie de tot sprijinul posibil pentru a duce la îndeplinire această misiune. Acordarea drepturilor salariale legitime este o formă importantă de sprijin. Respectul societății față de sacrificiile lor constituie o altă formă de susținere.

 

Federația Solidaritatea Sanitară” din România

Biroul Executiv

 



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


31 de comentarii

Lasă un răspuns