Solidaritatea Sanitară a decis continuarea negocierilor și instaurarea clauzei de activare automată a protestelor în caz de eșec

Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România s-a întrunit în ședință extraordinară în data de 12.X.2018 pentru a analiza necesitatea și oportunitatea declanșării unui program de proteste în perioada imediat următoare pentru susținerea revendicărilor transmise guvernanților.

Membrii Consiliului de Coordonare au luat act de disponibilitatea la dialog a ministrului Sănătății, doamna Sorina Pintea, pe tema problemelor importante din zona sa de competență ce afectează interesele salariaților, disponibilitate dovedită atât prin declanșarea și desfășurarea negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate cât și prin participarea domniei sale la lucrările Consiliului. Poziția exprimată de ministrul Sănătății în cadrul Consiliului față de revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară” poate constitui un bun punct de plecare pentru satisfacerea acestora la un nivel rezonabil pe calea negocierilor.

Având în vedere contextul actual,  problemele evidențiate de revendicările organizației și interesul salariaților pentru rezolvarea acestora, Consiliul de coordonare a decis:

  • Continuarea negocierilor cu Ministerul Sănătății și Guvernul.
  • Instaurarea clauzei de activare automată a protestelor în situația în care guvernanții nu satisfac cel puțin două condiții esențiale pentru interesul salariaților din sănătate:

      – Creșterea salariilor de bază începând cu 1 ianuarie 2019 pentru categoriile de salariați care nu au beneficiat de această creștere la 1 martie 2018.

      – Finalizarea negocierii contractului colectiv de muncă și semnarea acestuia, incluzând principalele solicitări ale Federației „Solidaritatea Sanitară”, printre cele mai importante fiind cele legate de îmbunătățirea condițiilor de muncă prin reglementarea echitabilă a relațiilor de muncă și acordarea drepturilor aferente locurilor de muncă, inclusiv a zilelor suplimentare de concediu de odihnă.

Clauza de activare automată presupune că în situația neîndeplinirii acestor condiții programul de proteste  se declanșează automat, Biroul Executiv organizându-l în regim de urgență.

De asemenea, Consiliul de coordonare a decis declanșarea unei campanii publice de informare a membrilor de sindicat privind principalele riscuri la adresa salarizării angajaților din sănătate, menită să indice în continuare unde apar diferențele dintre promisiunile guvernanților și situația reală.

Comitetul Director    



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


Un comentariu

  • Maria

    1.Oare de ce din Iulie indemnizația de hrană se impoziteaza cu 45%?De ce nu au rămas tichetele de masă în formă lor inițială?În acest mod ne-au scăzut veniturile cu aproape 150 lei. 2.Cum se face că la ATI sporul pentru conditii de muncă e la fel ca la Chirurgie (50%).ATI a avut sporul 75%.Cum sa calculezi sporurile la încadrare din Ianuarie?Marea mărire trambitata de guvernanți este de fapt o creștere cu 700 lei net față de
    venitul din Ianuarie(în care este inclusa si indemnizația de hrana) ,pentru un asistent principal la ATI..Sa ma scuzati dar unde este dublarea salariului? 3.Eu stiu ca sporurile sunt drepturi câștigate si nu e normal ca in unele Spitale de Urgență sa se acorde sporuri minime si in altele sporuri maxime ,la același departament de lucru.
    4.Tichete de vacanță nu s-au acordat la ATI în spitalul nostru,deoarece „au salarii mari”.Asta nu este cumva discriminare? Doamnă Ministru are cumva o problemă cu cei de la ATI?

Lasă un răspuns