Amicus curiae – Stimulentul de risc trebuie acordat atât pe perioada stării de alertă cât și pentru activitatea cu pacienții suspecți COVID-19

Documente

Camera deputaților în calitate de cameră decizională, preluând amendamentul înaintat de Federația „Solidaritatea Sanitară”, a adoptat la 17 iunie 2020 legea care prevede acordarea stimulentului de risc și pe perioadă stării de alertă.

Guvernul României însă, în data de 07 iulie 2020,  a sesizat CCR  în vederea exercitării controlului prealabil de constituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2020 privind modificarea și completarea art.8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență, considerând că prin amendamentele admise prin care a fost extinsă perioada de acordare a stimulentului de risc și pe perioada stării de alertă, precum și prin care au fost extinse categoriile de beneficiari, au fost încălcate articole din Constituția României.

Amicus curiae:  Stimulentul de risc trebuie acordat atât pe perioada stării de alertă cât și pentru activitatea cu pacienții suspecți COVID-19

Formulat de Federația „Solidaritatea Sanitară din România  reprezentativă la nivel de sector „Sănătate. Activități Sanitar – Veterinare” în dosarul nr. 908A/2020, aflat în faza de dezbatere, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2020 privind modificarea și completarea art.8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență, obiecție formulată de Guvernul României

Prezentul amicus curiae este formulat împotriva excepției de  neconstituționalitate ridicată de Guvernul României cu privire la Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2020

Federația „Solidaritatea Sanitară din România  critică argumentele formulate de Guvernului României și consideră că nu există temeiuri de drept și de fapt pentru admiterea excepției de neconstituționalitate.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


etichete

Lasă un răspuns