Bilanțul principalilor indicatori ce caracterizează impactul pandemiei COVID 19 asupra salariaților din sănătate pe perioada stării de urgență

De la începutul epidemiei și până astăzi 14 mai 2020 un număr de 2533 de salariați din sectorul „Sănătate” au fost confirmați pozitiv cu SARS-CoV-2 reprezentând un procent de 15,83% din totalul cetățenilor confirmați pozitiv (16.002).  Lor li se adaugă 335 de cadre medicale,  salariați din sectorul de activitate „Asistență socială”, împreună reprezentând 17,92% din totalul cetățenilor confirmați pozitiv[1].

Numărul de unități afectate: 159 de unități din 39 județe au înregistrat cazuri pozitive în rândul angajaților.

Rata de infectare a salariaților din sectorul sănătate raportat la rata de infectare medie a cetățenilor este de 12,66/1, riscul de infectare a personalul medical fiind de aproximativ 13 ori mai mare față de restul populației[2].

Decesele înregistrate în rândul cadrelor medicale a ajuns la 16, respectiv 5 asistente medicale, 3 medici, 8 cadre din rândul personalului sanitar auxiliar (o infirmieră aparține sectorului Asistență socială).

Vârsta media a deceselor din sectorul sănătate este de 56,6 ani față  68,1 ani vârsta medie a deceselor totale înregistrate.

Raportul dintre rata mortalității salariaților din sănătate și rata generală a mortalității pentru grupa de vârstă 18-65  este de 2.73, cu alte cuvinte riscul de deces în rândul salariaților din sănătate este de aproape de trei ori mai mare făță de populația generală[3]

Având în vedere numărul foarte mare de salariați din sănătate decedați și infectați SARS-CoV-2, este clar că măsurile de protecție a salariaților din sănătate,  luate unilateral de către Ministerul Sănătății și instituțiile din subordine, au eșuat. Federația „Solidaritatea Sanitară”  insistă pentru o strategie comună de acțiune privind protecția sănătății și securității lucrătorilor din sănătate, Ministerul Sănătății având obligația legală și contractuală s-o realizeze împreună cu federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector.

Informațiile detaliate pot fi găsite pe Platforma de monitorizare a impactului COVID 19 asupra salariaților din sănătate și sprijin în lupta împotriva acestei pandemii dezvoltată de Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” (CCDSS): https://covid.solidaritatea-sanitara.ro/

 

Biroul de presă

Persoană de contact pentru informații suplimentare:

Palade Traian, Șef Departament Juridic, coordonator culegere și validare date,

tel. 0721320875

[1] Comparativ, Italia, una din cele mai afectate țări din lume  privind infectarea personalului medical, înregistrează un procent de 11,50% de operatori sanitari infectați din totalul cazurilor confirmate. Sursa: Istituto Superiore  di Sanità https://www.epicentro.iss.it/coronavirus/bollettino/Infografica_13maggio%20ITA.pdf

[2] Acest indicator reflectă de câte ori este mai mare ponderea salariaților infectați din totalul salariaților decât ponderea cetățenilor infectați din totalul cetățenilor

[3] Procentul salariaților din sectorul sănătate decedați (=13 salariați în intervalul 18-65 ani) din cauza SARS-CoV-2 (din totul salariaților, luând în calcul 250.000 de salariați activi) = 0,0052%.;  procentul general al cetățenilor decedați (=390 pentru categoria de vârstă de referință) din aceeași cauză (din totalul cetățenilor, luând în calcul 20.000.000 cetățeni) = 0,0019%.

 



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


Lasă un răspuns