Federația ”Solidaritatea Sanitară” anunță declanșarea acțiunilor de protest!

Consiliul de Coordonare al Federației ”Solidaritatea Sanitară”, întrunit ieri, 18.05.2023, a decis declanșarea acțiunilor de protest, conform următorului calendar:

  1. Începând cu data de 23 mai 2023 – demararea strângerii semnăturilor pentru greva generală.
  2.  08 iunie 2023 – Mitingul membrilor ”Solidaritatea Sanitară în Piața Victoriei, urmat de un marș către Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Palatul Parlamentului.
  3.  15.06.2023 – Pichetarea unităților și depunerea preavizului pentru demisia din contractele aferente gărzilor suplimentare
  4.  27.06.2023 – Grevă de avertisment, în intervalul orar 10:00-12:00.
  5.  01.07.2023 – declanșarea grevei generale a lucrătorilor din sănătate și demisia în masă din contractele de gărzi a medicilor.

Revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară”, ce fac obiectul acțiunilor de protest:

  • Acceptarea propunerilor Federației „Solidaritatea Sanitară” la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, rămase în divergență și încheierea acestui contact colectiv de muncă. Acestea includ asigurarea condițiilor de muncă decente.
  • Aplicarea proiectului de lege a salarizării stabilit cu Ministerul Sănătății, acesta asigurând:
    • Reașezarea în grila de salarizare a tuturor angajaților din sectorul public de sănătate, începând cu asistentele medicale
    • Posibilitatea unei creșteri efective și relevante a veniturilor angajaților din sănătate
  • Aplicarea principiilor prevăzute atât de legea în vigoare cât și de proiectul de lege:
    • Raportarea sporurilor pentru condițiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA și muncitori sanitari.
    • Raportarea sporurilor de tură și pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal.
    • Plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.
  • Actualizarea valorii indemnizației de hrană luând ca referință salariul minim în plată și scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.
  • Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate
  • Creșterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.

 

Precizăm că acțiunile de protest vor fi desfășurate după numirea noului Guvern, pentru a maximiza șansele ca revendicările angajaților din sănătate să fie satisfăcute.

                                                                                                           Comitetul Director

                                                                                           

Persoană de contact: Predica Gabriel, vicepreședinte FSSR,

Mobil:  0737028094     



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


Un comentariu

Lasă un răspuns