A fost publicată Ordonanța de Urgență privind modificarea Legii Salarizării

Documente

Astăzi, 22 mai 2018, Guvernul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin Acordul semnat cu cele două federații sindicale reprezentative la nivel de sector, publicând în Monitorul Oficial al României Ordonanța de Urgență nr. 41 privind modificarea Legii Salarizării (153/2017).

În acest moment putem considera că am reușit să salvăm cca. 70.000 de salariați din Sănătate de la dezastrul pierderii veniturilor (toți salariații care nu au beneficiat de creșterea salariilor de bază la 1 martie 2018, beneficiind totodată de sporuri), generând totodată posibilitatea unor creșteri reale ale veniturile pentru asistentele medicale.

Așteptările privind creșterea salariilor de bază ale tuturor categoriilor de salariați din sănătate le considerăm în continuare îndreptățite. Avem însă în vedere ceea ce am anunțat încă de la începutul anului trecut, respectiv faptul că Guvernul pregătise creșterea veniturilor unor categorii de salariați din Sănătate pe seama scăderii veniturilor altor categorii. După peste un an de străduință am reușit să blocăm acest fenomen.

Rugăm membrii de sindicat care nu au beneficiat de creșterea veniturilor salariale să nu ne judece pe noi pentru faptul că Guvernul nu a onorat această așteptare îndreptățită (ba, mai mult, le pregătise scăderea veniturilor) nici la momentul elaborării legii salarizării și nici cu ocazia tuturor negocierilor!

Din acest moment Federația „Solidaritatea Sanitară” anunță oficial demararea setului de acțiuni destinate apărării intereselor exclusiv ale membrilor de sindicat, alături de elementele tradiționale ele vizând atât drepturile salariale cât și acordarea sporurilor.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


2 comentarii

Dă-i un răspuns lui Yza Anulează răspunsul