Imunitatea profesională/limitarea răspunderii profesionale este „elefantul din cameră”

Federația „Solidaritatea Sanitară” a luat cu îngrijorare act de inițiativa Colegiului Medicilor din România privitoare la posibilitatea depășirii competențelor/„extinderea competențelor” medicilor pe perioada pandemiei COVID-19,[1] constatând că aceasta este o abordare incompletă, care nu rezolvă toate problemele cu care se confruntă medicii în privința răspunderii profesionale.

Apreciem că inițiativa este o măsură bună ca intenție, dar departe de a fi suficientă raportat la protecția medicilor obligați să-și exercite profesia în altă specialitate, inițiatorii ei ratând atât mulțimea prevederilor aplicabile în noul context, respectiv ansamblul cadrului juridic, cât și situația juridică concretă a acestor medici.

Din comunicatul Colegiului Medicilor din România (în continuare CMR) reținem că ”această modificare nu va fi echivalentă cu suspendarea malpraxisului sau cu imunitatea medicului”. Suntem de acord că propunerea CMR nu vizează, din păcate, suspendarea malpraxisului. În privința imunității afirmația este greșită, CMR evitând să vorbească despre „elefantul din încăpere”.

Interpretată corect, propunerea CMR vizează suspendarea obligației de a exercita profesia doar în limitele competenței, respectiv intenționează să creeze imunitatea profesională (parțială) raportat la prevederile art. 653 alin. 4 din legea nr. 95/2006.[2] Dorința CMR de a evita termenul imunitate profesională nu schimbă clasificarea juridică a demersului: din moment ce competențele nu există de fapt, intenția de anulare a răspunderii profesionale în cazul depășirii competenței este o intenție de a crea imunitate profesională în fața depășirii de competențe. Din punctul nostru de vedere această propunere este corectă, dar departe de a oferi o protecție suficientă.

Acest demers nu oferă o protecție suficientă deoarece nu doar „limita competenței” este problema, ci și răspunderea pentru efectele practicării medicinei în lipsa competențelor necesare. Competența profesională nu poate fi extinsă prin decret (Ordonanță de urgență) deoarece nu putem modifica o stare de fapt prin lege[3]. Ea poate fi extinsă doar printr-o formare de specialitate.[4]

În demersul său CMR ratează faptul că în cazul medicilor obligați să-și exercite profesia într-o altă specialitate decât cea deținută intervin două aspecte care le agravează situația:

  • Răspunderea este accentuată de absența efectivă a competențelor (indicate prin formula „cunoștințe medicale insuficiente”).
  • Asigurarea de malpraxis nu le acoperă gesturile profesionale desfășurate într-o altă specialitate decât cea deținută.

Situația de fapt este următoarea: la ora actuală există într-o bună parte din spitalele COVID-19 există categorii întregi de medici (chirurgi, ortopezi, oftalmologi, ginecologi etc.) care sunt obligați să practice medicina în altă specialitate (cel mai adesea Boli infecțioase) decât cea pe care o dețin. Răspunderea lor este derivată din efectele pe care diagnosticul și tratamentul îl au asupra pacienților, efectele care sunt în strânsă legătură cu competențele reale ale medicului.

Un argument în acest sens ni-l oferă art. 653 alin. 2 din legea nr. 95/2006[5], care indică faptul că personalul medical răspunde civil pentru „cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii”, situație pe deplin aplicabilă în cazul obligării la exercitarea profesiei într-o altă specialitate decât cea deținută. Legiuitorul a diferențiat în mod intenționat răspunderea privind depășirea limitei competențelor (art. 653 alin. 2) de răspunderea pentru cunoștințe medicale insuficiente, în cazul celei din urmă imunitatea profesională în fața depășirii de competențe fiind insuficientă. Suplimentar, este lesne de înțeles că nu putem transforma prin lege cunoștințele medicale insuficiente în cunoștințe medicale suficiente, singura soluție rămânând imunitatea profesională.

Un argument suplimentar ni-l oferă art. 30 alin. 1 din legea nr. 46/2003,[6]  care indică dreptul pacientului de a beneficia de intervenții medicale efectuate de personalul acreditat. Una dintre formele de acreditare o constituie certificatul de liberă practică. Depășirea competențelor nu spune nimic despre extinderea certificatului de liberă practică în domeniul noilor competențe,[7] obligațiile corelative acestuia rămânând în vigoare.

Există un aspect care ar putea de fapt agrava situația medicilor: intervenția ce vizează doar anularea regulilor privind depășirea competenței poate fi interpretată și ca o extindere juridică a competenței. Într-o astfel de situație răspunderea medicului rămâne, fiind chiar amplificată: prin „extinderea competențelor” medicul care ajunge în situația de a fi obligat să lucreze într-o altă specialitate decât cea deținută va fi judecat ca un specialist în noul domeniu.

Având în vedere că în protecția medicului intervin atât asigurarea de malpraxis cât și autorizare de liberă practică, devin relevante două întrebări:

  • În urma acestei modificări pentru medicii obligați să-și exercite activitatea într-o altă specialitate Colegiul Medicilor va da aviz de liberă practică în noua specialitate?
  • Dacă este suspendată prevederea privind obligarea exercitării profesiei în limita competențelor asigurarea de malpraxis va acoperi medicii pentru activitatea desfășurată într-o altă specialitate decât cea pe care o dețin?[8]

 

Notă: Analiza propunerii CMR are în vedere anunțul public făcut de această instituție. Lipsa de transparență privind forma actului normativ indicat a fi propus ne împiedică să facem o analiză pe text.

 

Federația „Solidaritatea Sanitară” consideră că problemele cu care ne confruntăm trebuie abordate cu onestitate și transparență, atât lucrătorii din sănătate cât și cetățenii având dreptul să cunoască realitatea. Raportat la imunitatea profesională/limitarea răspunderii profesionale, considerăm relevante următoarele aspecte:

1.Imunitatea profesională/limitarea răspunderii profesionale în privința depășirii competenței:

  • Într-un număr semnificativ de spitale COVID-19 pacienții sunt tratați de medici de altă specialitate decât cea adecvată patologiei lor. Acești medici sunt obligați să practice profesia într-o altă specialitate decât cea pe care o dețin.
  • Aceasta este singura soluție identificată până acum/posibilă pentru a reuși să acordăm asistență medicală unui număr de pacienți COVID-19 în creștere.
  • Pentru a putea utiliza această soluție avem nevoie ca medicii care sunt obligați să practice medicina într-o altă specialitate pe care o dețin să nu poată fi acuzați de efectele acestei situații: practicarea medicinei într-o altă specialitate și efectele ei juridice Cu alte cuvinte, medicii obligați (sau forțați de situație) să practice profesia într-o altă specialitate decât cea pe care o dețin au dreptul la imunitate profesională față de această situație. Imunitatea profesională vizează răspunderea privind depășirea competenței și cunoștințele medicale insuficiente (raportat la specialitatea în care au fost obligați să lucreze), nu și răspunderea civilă sau penală derivată din neglijență sau reaua intenție. Pentru a menaja sensibilitățile publice îi putem schimba numele în limitarea răspunderii profesionale.
  • Această parte a imunității profesionale este o parte a unui standard internațional al limitării răspunderii profesionale în pandemia COVID-19.

2. Imunitatea profesională/limitarea răspunderii profesionale în privința regulilor de selectare a pacienților:

  • Afluxul mare de pacienți COVID-19 în condițiile unor resurse limitate conduce inevitabil la situații de acces inegal la resurse/tratament medical.
  • În absența unor criterii de selecție asumate în mod public și stabilite prin acte normative[9] (situație în care ne aflăm) se aplică regula „primul venit, primul servit”: primii pacienți ocupă resursele disponibile de tratament și îngrijire, blocând astfel accesul următorilor pacienți la aceste resurse.
  • În astfel de situații se aplică limitarea răspunderii profesionale a personalului medical, acesta fiind într-o imposibilitate de fapt (lipsa resurselor) și de drept (absența unor criterii legale de selecție a pacienților).

3. Imunitatea profesională/limitarea răspunderii profesionale în privința utilizării protocoalelor terapeutice

  • Medicii obligați să practice profesia într-o altă specialitate decât cea pe care o dețin în tratamentul pacienților COVID-19 se raportează la protocoalele terapeutice recomandate de comisa de specialitate a Ministerului Sănătății.
  • Există situații în care protocoalele conțin recomandări terapeutice discutabile din perspectiva practicii internaționale,[10] medicii de specialitate având la îndemână principiile liberei exercitări a profesiei în deciderea tratamentului.
  • Deoarece medicilor obligați să practice profesia într-o altă specialitate decât cea pe care o dețin nu le este accesibil principiul liberei exercitări a profesiei (nu pot invoca libertatea conștiinței profesionale într-un domeniu în care nu sunt specializați) în tratamentul pacienților COVID-19, fiind nevoiți să se raporteze strict la protocoalele terapeutice, ei sunt protejați prin imunitatea profesională/limitarea răspunderii profesionale.

4. Imunitatea profesională/limitarea răspunderii profesionale în privința soluțiilor adiționale de tratament și îngrijire a pacienților

  • Pentru a acorda asistență medicală unui număr tot mai mare de pacienți COVID-19 salariații din sănătate, acționând cu bună credință, sunt nevoiți să utilizeze soluții alternative, cum ar fi tratamentul în alte spații decât cele special destinate (acestea din urmă fiind ocupate), utilizarea altor variante terapeutice decât cele standard (acestea din urmă fiind indisponibile) etc.
  • Pentru toate situațiile de acest tip se aplică limitarea răspunderii profesionale a lucrătorilor din sănătate.

 

                                                                                                                                    Biroul Executiv

 

Anexă

Lista intervențiilor/pozițiilor publice pe tema imunității profesionale/limitării răspunderii profesionale

Pentru a reține corect poziția Federației „Solidaritatea Sanitară” în privința imunității profesionale/limitării răspunderii profesionale, indicăm în continuare lista intervențiilor/pozițiilor publice pe această temă:

 

[1] https://www.cmr.ro/new/index.php/2020/11/propunere-reglementare-extindere-competente-pentru-personalul-care-ingrijeste-pacienti-infectati-cu-sars-cov-2-pe-fondul-unor-resurse-medicale-limitate-inclusiv-resurse-umane/

[2] Art. 653 alin. 4 din legea nr. 95/2006: „(4)Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.”

[3] Excepție făcând situațiile în care încercăm să forțăm modificarea stării de fapt în conformitate cu intențiile legii, ceea ce nu este cazul aici.

[4] Un ciclu scurt de formare, adaptat la caracteristicile situației, constituie o soluție ce ar trebui analizată.

[5] Art. 653 alin. 2 din legea nr. 95/2006: „Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament.”

[6] Articolul 30, alin. 1 din legea nr. 46/2003: „(1) Intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condiţiile de dotare necesare şi personal acreditat.”

[7] Suspendarea regulilor privind certificatul de liberă practică în astfel de cazuri fiind una dintre variantele care ar trebui analizate în astfel de cazuri.

[8] Dacă răspunsul este DA atunci se naște o altă întrebare: În baza cărei prevederi legale? Dacă răspunsul este NU devine relevantă o nouă întrebare: În acest caz de ce mai trebuie să plătească asigurarea de malpraxis medicii aflați într-o astfel de situație?

[9] Spre exemplu, art. 29 din legea nr. 46/2003 indică Ministerul Sănătății ca instituție responsabilă pentru elaborarea criteriilor medicale pentru selecția pacienților în condiții de resurse limitate.

[10] Cel mai evident fiind cazul utilizării hidroxiclorochinei în tratamentul pacienților COVID-19: mai multe studii (inclusiv cel al OMS) arată că aceasta nu are efecte terapeutice semnificative dar are în schimb efecte adverse semnificative.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


etichete
Categorii de personal: asistenti medici

Lasă un răspuns