Ne opunem naționalizării asigurărilor sociale de sănătate!

Guvernul a inițiat un proiect de Ordonanță de Urgență[1] prin care, printre altele, intenționează o accentuare a etatizării (și politizării) administrării Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) prin creșterea numărului de reprezentanți ai statului în Consiliul de Administrație (CA) al CNAS de la 4 la 6 (2 urmând să fie numiți de Preşedintele României, iar 3 de primul-ministru). Putem astfel constata că un guvern care anunță public măsuri cu caracter liberal, prin această măsură continuă de fapt procesul de naționalizare a FNUASS, statul preluând controlul fondului de asigurări sociale de sănătate.

Federația „Solidaritatea Sanitară” se opune acestei inițiative, solicitând administrarea FNUASS de reprezentanții celor care contribuie la acest fond, respectiv creșterea numărului reprezentanților lucrătorilor în CA al CNASS la 5 (cinci)/revenirea la numărul inițial de reprezentanți. Această regulă de reprezentare trebuie să fie aplicabilă și Adunării reprezentanţilor.

De reținut că procesul de accentuare a etatizării intenționat prin proiectul de OUG amintit, ridică și o problemă privind rolul puterilor în stat: prin creșterea numărului reprezentanților numiți de Președintele României devine evidentă o intervenție executivă din partea unei structuri menită să joace rolul de arbitru. Cu alte cuvinte, Președintele României devine „un jucător” în administrarea fondului constituit prin contribuția lucrătorilor.

Asemenea oricărui fond de asigurări sociale constituit prin contribuția asiguraților, CA al CNAS este o structură menită să reprezinte interesele contributorilor la FNUASS. Începând cu ianuarie 2018 principalii contributori la acest fond sunt lucrătorii, reprezentarea acestora trebuind să fie făcută de către confederațiile sindicale reprezentative la nivel național. Componența CA al CNAS trebuie să fie identică cu cea a Consiliilor de Administrație ale Caselor Județene de Asigurări de Sănătate în privința reprezentării lucrătorilor. Reamintim că la înființarea FNUASS și a CNAS a fost avută în vedere reprezentarea contributorilor, acesta fiind un principiu european de funcționare a unor astfel de fonduri de asigurări sociale.  Atât forma actuală cât și cea care ar rezulta în urma adoptării OUG în forma inițială încalcă principiul reprezentării proporționale a contributorilor în Consiliul de Administrație al CNAS.

 

                                                                                                           Pentru Comitetul Director

                                                                                                                       Co-președinte,

                                                                                                                      Radu Vasile

 

 

Persoane de contact: Radu Vasile, Co-președinte FSSR – tel.: 0761605891

[1] ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în contextul evoluției situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru abrogarea unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative și pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


etichete
finanțare Insituție: CNAS

Lasă un răspuns