O clarificare suplimentară a demersurilor privind dreptul la recunoașterea stagiului suplimentar de cotizare/împlinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare

Intervenția noastră este determinată de seria de probleme care afectează acest demers în acest moment, enumerându-le ca atare pe fiecare.

I. Problema nu este abordată în mod riguros

În mod sigur avem o problemă cu medicii care efectuează gărzi. Am făcut acest lucru public începând cu anul 2013 în Studiu asupra timpului de muncă în sectorul sanitar din România. Analiză de caz: gărzile medicilor,  în care arătam că media orelor pe care un medic le lucra la o unitate publică de sănătate era de 227 ore/lună. Le-am indicat-o apoi fiecăruia dintre miniștrii Sănătății, solicitându-le remedierea situației. Este ușor de intuit că o astfel de situație poate genera probleme, acesta fiind motivul pentru care am propus o soluție alternativă: libertatea medicului de a decide câte gărzi să facă. Am reușit acest lucru abia în anul 2016 cu ajutorul a doi miniștri ai Sănătății [Patriciu Achimaș-Cadariu (a cărui contribuție ne-o amintim doar noi deoarece am fost implicați în poveste, unul dintre documentele de bază constituindu-l acest acord  și Vlad Voiculescu] și un ministru al Muncii (Dragoș Pâslaru, care a avut o contribuție decisivă).

Există mai multe nivele în care lipsește rigoarea abordării, încercând în acest document să le indicăm pe fiecare:

1) Libertatea medicilor de a decide efectuarea gărzilor

Contrar diferitelor opinii, din punct de vedere legal din 2016, fiecare medic are libertatea de-a alege dacă efectuează sau nu gărzi, respectiv numărul de gărzi pe care le efectuează. Această libertatea trebuie asumată și exercitată împotriva inerției sistemului.

2) Recunoașterea gărzilor ca vechime în muncă

Gărzile sunt recunoscute ca vechime în muncă[1]. În mod eronat se argumentează că nu există o astfel de recunoaștere. Problema este generată de confuzia (deseori intenționată) dintre vechimea în muncă și recunoașterea stagiului suplimentar de cotizare/împlinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare.

3) Stagiul suplimentar de cotizare/ împlinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare

 Statul român refuză recunoașterea stagiului suplimentar de cotizare/împlinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare pentru salariații cu mai multe contracte individuale de muncă (CIM-uri), acest refuz afectând toți salariații aflați în situații similare, nu doar pentru medici (acesta fiind motivul esențial pentru care ea nu trebuie prezentată ca fiind o problemă doar a medicilor, chiar dacă în cazul medicilor ea reprezintă regula). Într-o explicație simplă: un salariat care are spre exemplu două CIM-uri, muncind 16 ore/zi (în cele 21 de zile lucrătoare – în medie) este considerat de statul român ca având exact același stagiu de cotizare cu un salariat care lucrează 8 ore/zi. (Există o veste și mai tristă decât asta pentru cei care aleg să muncească mai mult: un salariat care lucrează 16 ore/zi are exact același stagiu de cotizare[2] cu un salariat care lucrează 2 ore/zi.[3])

Solicitarea Federației „Solidaritatea Sanitară” este ca orice salariat care are mai mult decât echivalentul unui CIM să beneficieze de reducerea proporțională a stagiului de cotizare/ împlinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare. Argumentul fundamental îl reprezintă uzura prematură a acestor salariați. Acest argument este bazat pe două principii implicite aplicabile pensionării:

• Recunoașterea stagiului de cotizarea ca exprimând o formă de uzură a forței de muncă.
• Recunoașterea reducerii stagiului de cotizare ca formă de protecție a salariaților care beneficiază de-o uzură prematură a forței de muncă. Mecanismul utilizat de legiuitor îl reprezintă reducerea vârstei de pensionare[4]. Reducerea vârstei de pensionare (ca formă de reducere a stagiului de cotizare necesar) este utilizată în la ora actuală în două modalități generale:
  • Reducerea vârstei de pensionare pentru cei care lucrează/au lucrat în anumite condiții de muncă (recunoscute sub forma grupelor de muncă înainte de 2001 și a condițiilor speciale și deosebite de muncă după anul 2001). În cazul acestor salariați legiuitorul recunoaște uzura prematură a forței de muncă din cauza condițiilor de muncă, acordând dreptul la reducerea vârstei de pensionare (scurtând stagiul de cotizare). Mecanismul aplicat în aceste cazuri este următorul:
    • Salariații care au grupa II de muncă/ au lucrat/lucrează în condiții deosebite beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 25% din echivalentul timpului lucra în aceste condiții.
    • Salariații care au grupa I de muncă/ au lucrat/lucrează în condiții speciale beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 50% din echivalentul timpului lucra în aceste condiții.

Pentru a fi mai ușor de înțeles discriminarea pe care o mențin Guvernul și Parlamentul:

• Salariații care lucrează 200% din echivalentul unui CIM au dreptul la reducerea cu 0% a vârstei de pensionare. Legiuitorul consideră că aceasta este un salariat care nu este afectat de uzura suplimentară a forței de muncă. Cu alte cuvinte, în opinia legiuitorului, dacă un salariat lucrează echivalentul unui CIM este considerat a avea o uzură normală, împlinindu-și stagiul de cotizare prin lucrul zi cu zi, iar dacă un salariat lucrează echivalentul a două CIM-uri este exact în aceeași situație, împlinindu-și stagiul de cotizare tot prin lucrul zi cu zi, deși el lucrează (echivalentul a) două zile într-o zi.

• Reducerea vârstei de pensionare în cazul pensiilor speciale. Nu dorim să intrăm în detalii privind aceste pensii deoarece nu vrem ca medicii și restul salariaților care au dreptul la reducerea vârstei de pensionare pentru depășirea stagiului maxim de cotizare să fie asimilați cu pensiile speciale. Principiul esențial care stă (sau ar trebui să stea) la baza pensiilor speciale este însă tot serviciul prelungit în slujba statului, asimilabil cu îndeplinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare.

Solicitarea noastră nu vizează reducerea stagiului de cotizare, ci recunoașterea împlinirii anticipate a stagiului maxim de cotizare prin recunoașterea stagiului suplimentar de cotizare pentru tot ce depășește un CIM. Adică, solicitarea noastră are în vedere introducerea stagiului maxim de cotizare (echivalent cu durata maximă a vieții active posibilă pentru fiecare salariat) și reducerea limitei de vârstă aferent pensionării proporțional cu depășirea stagiului maxim de cotizare.

Contrar mirării ministrului Muncii, Marius-Constantin Budăi, stagiul maxim de cotizare deja există în legislația românească, doar că el nu este (încă) numit astfel: exact la stagiul maxim de cotizare se raportează reducerea vârstei de pensionare în cazul grupelor de muncă (pentru a folosi termenul generic). Astfel:

• Salariații care au grupa II de muncă/ au lucrat/lucrează în condiții deosebite adaugă la stagiul de cotizare pentru fiecare an de muncă încă 3 luni. Adică, pentru fiecare an de muncă în aceste condiții stagiul lor de cotizare este de 1 an și 3 luni.
• Salariații care au grupa I de muncă[5]/ au lucrat/lucrează în condiții speciale adaugă la stagiul de cotizare pentru fiecare an de muncă încă 6 luni. Adică, pentru fiecare an de muncă în aceste condiții stagiul lor de cotizare este de 1 an și 6 luni.

Prin aceste adaosuri acestor salariați le este recunoscută exact împlinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare. Însă, reluând o idee exprimată anterior, unui salariat care lucrează 200% din echivalentul unui CIM nu-i este recunoscută posibilitatea de împlinire anticipată a stagiului maxim de cotizare.

4) Stagiul maxim de cotizare

Stagiul maxim de cotizare în cazul pensionării anticipate

Este nivelul stagiului de cotizare începând de la care salariații au dreptul la a ieși la pensie.

În fapt, la ora actuală stagiul maxim de cotizare este stabilit sub forma pensionării anticipate,[6] aceasta depinzând la rându-i două coordonate:

1. Stagiul de cotizare efectiv care dă dreptul la ieșirea la pensie anticipat, acesta calculându-se sub formula: stagiul integral de cotizare (35 de ani) + minim 8 ani. Rezultă în mod clar că stagiul maxim de cotizare din perspectiva momentului în care ia naștere dreptul la pensie este de 42 de ani. Însă, dreptul de a beneficia de pensionare anticipată prin împlinirea stagiului maxim de cotizare este afectat și de o a doua condiție:
2. Vârsta de la care poate fi utilizată îndeplinirea stagiului maxim de cotizare: maxim 5 ani mai puțin decât vârsta standard de pensionare.

Este evident că solicitarea FSSR de reducere a stagiului de cotizare proporțional cu depășirea stagiului maxim de cotizare are în vedere atât posibilitatea de scădea sub stagiul maxim de cotizare aferent pensionării anticipate cât și sub nivelul reducerii cu maxim 5 ani față de vârsta standard.

Stagiul maxim de cotizare în cazul medicilor

Un calcul simplu arată că stagiul maxim de cotizare aferent pensionării anticipate (42 ani) nu este aplicabil în cazul medicilor dintr-un motiv obiectiv: durata formării.[7] Astfel, stagiul de cotizare maxim posibil pentru un medic (raportat la vârsta de pensionare actuală) este:

• Pentru femei: 62-24[8]=38
• Pentru bărbați: 65-24=41.

În niciuna dintre situații un medic nu va putea beneficia de pensionarea anticipată.[9]

Calculele de mai sus arată stagiul maxim de cotizare posibil pentru un medic, începând de la care trebuie calculată reducerea vârstei de pensionare (proporțională cu depășirea stagiului maxim de cotizare).

Stagiul mediu de cotizare pentru un medic care efectuează gărzi

În situația aplicării dreptului de reducere proporțională a vârstei de pensionare, respectiv a considerării ca stagiu de cotizare a duratei aferente fiecărui CIM, în mod separat, pentru medicii care efectuează gărzi avem următoarele situații:[10]

1. Medici de gen feminin: 38 ani (durata maximă de viață profesională)*[(227 numărul mediu de ore/lună*12 luni)/(251 de zile lucrătoare*7 ore/zi)]=58,9141 ani contribuție totală.

Cu alte cuvinte, o femeie medic cumulează în 38 ani de lucru un stagiu mediu de cotizare de cca. 59 ani, contribuind cu 21 ani mai mult.

2. Medici de gen masculin: 41 ani (durata maximă de viață profesională)*[(227 numărul mediu de ore/lună*12 luni)/(251 de zile lucrătoare*7 ore/zi)]= 63,55 ani contribuție totală.

Cu alte cuvinte, bărbat medic cumulează în 41 ani de lucru un stagiu mediu de cotizare de cca. 63,5 ani, contribuind cu 22,5 ani mai mult.

Aplicarea dreptului la reducerea vârstei de pensionare proporțională cu depășirea stagiului maxim de cotizare pentru exemplele noastre[11] ar conduce la nașterea dreptului de pensionare după 24,6 ani de contribuție la femeile medic[12] și 26,5 pentru bărbații medic[13]; adică la vârsta de 48,6 ani pentru femei și la 50,5 ani pentru bărbați.  Aceasta este vârsta la care acești profesioniști au ajuns cel puțin la un nivel de uzură similar[14] cu o persoană care a efectuat un stagiu maxim de cotizare de 42 de ani.

Pensionarea anticipată (adică specială) a medicilor care efectuează gărzi riscă să genereze o discriminare pentru restul medicilor

Este drept că medicii care efectuează gărzi au o caracteristică esențială: lucrează continuu timp de până la 24 de ore în cadrul aceluiași CIM.[15]  Această situație (anormală din punct de vedere uman) persistă din cauza/datorită:

1. Incapacității (de până acum) guvernanților de a concepe și a propune o soluție alternativă (care să asigure respectare limitei de maxim 12 ore) în condițiile resurselor existente.
2. Presiunii pe care majoritatea medicilor membri de sindicat au exercitat-o asupra noastră pentru a menține sistemul anterior.[16]

În condițiile în care sistemul a fost menținut (și) la solicitarea medicilor, singurul argument tare rămâne stagiul de cotizarea suplimentar. Or, există și alte categorii de medici (precum și alte categorii de salariați din sănătate) care realizează stagiu de cotizare suplimentar, acestea având un drept egal la reducerea vârstei de pensionare prin împlinirea stagiului maxim de cotizare.

De ce un drept fundamental ajunge să fie prezentat sub forma unei pensii speciale?

Dacă reducerea vârstei de pensioare nu este rezultatul unul calcul din care rezultă îndeplinirea anticipată a stagiului de cotizarea și dacă de acest drept nu beneficiază toți salariații care sunt în situații similare (care au mai mult de un CIM) atunci suntem în situația unei pensionări speciale. Cu alte cuvinte, un drept fundamental ajunge în mod nepotrivit să fie ambalat sub forma unui privilegiu. Problema este generată de modul în care ea a fost abordată, cedându-se la disponibilitățile unor politicieni de a-și face imagine prin promovarea unor proiecte de lege inadecvate.

III. Lipsește demonstrarea legăturii cauzale

În opinia noastră legătura de cauzalitate dintre gărzile medicilor și morbiditatea și, mai ales, mortalitatea acestora este în acest moment doar o ipoteză de lucru. Prin „doar” nu avem în vedere o diminuare a importanței acestei ipoteze, ci doar faptul că nu ea nu este demonstrată științific. Chiar dacă ipoteza ni se pare și nouă plauzibilă, deoarece am asumat principiul acțiunii bazate pe dovezi suntem nevoiți să recunoaștem că lipsesc dovezile. Mai mult decât atât, ipoteza este dificil de verificat pe baza dovezilor.

Exact nevoia dovezilor a fost avută în vedere de Federația „Solidaritatea Sanitară” în momentul în care am propus instituirea Sistemului  Sectorial  de Monitorizare a Bolilor Profesionale din Sănătate  în cadrul contractului colectiv de muncă la nivel de sector. Din păcate, suntem în continuare singurii care susținem un astfel de demers.

Deoarece apelul la dovezi ca metodă de acțiune este preluat de Federația „Solidaritate Sanitară” dintr-o caracteristică esențială a medicinii, respectiv faptul de fi bazată pe dovezi, suntem nevoiți să discutăm despre dovezi.

În termeni științifici dovezile privind legătura dintre efectuarea gărzilor și decesele (regretabile) ale unor medici în timpul gărzii (mai nou, sunt invocate și cele din afara gărzilor) sunt deocamdată anecdotice (în sensul termenului anecdotal evidence). Prin lipsa dovezilor nu intenționăm să afirmăm/demonstrăm că nu ar exista o astfel de legătură (repetăm, intuiția noastră ne spune că ipoteza este corectă), ci doar să dăm dovadă de rigurozitate științifică în abordarea problemei. Suplimentar, dacă există riscul ca identificând în mod incorect o legătură cauzală acolo unde ea de fapt nu există (sau există doar o corelație slabă) riscăm să facem un deserviciu medicilor, ratând a le atrage atenția asupra altor probleme care le afectează starea de sănătate.

ATENȚIE! Absența dovezilor nu este același lucru cu dovada absenței

 Pe fond atenționăm unei erori de interpretare a situației: din absența dovezilor nu se poate deduce dovada absenței. Cu alte cuvinte, din absența dovezilor privind legătura de cauzalitate dintre gărzi/timpul prelungit de lucru al medicilor și mortalitatea acestora nu se poate deduce că nu există o relație cauzală. Așa cum am precizat anterior, este o ipoteza pe care și noi o considerăm cea mai probabilă. Absența dovezilor este generată de lipsa unei preocupări a instituțiilor statului pentru a monitorizare situația, deși suntem în ipoteza clară a unui risc la adresa sănătății și a securității în muncă.

În continuare vom indica câteva dintre problemele metodologice ale documentelor vehiculate în spațiul public, care afirmă legătura de cauzalitate. Arătarea acestor probleme are scopul de a indica direcțiile în care trebuie să fie orientate eforturile de cercetare din partea celor responsabili pentru a clarifica problema pe baza dovezilor și a introduce o strategie de rezolvarea a lor.

Câteva dintre problemele metodologice:

1)Nu avem dovada statistică a legăturii de cauzalitate.

Luăm în considerare faptul că anul 2019 are 251 de zile lucrătoare. Dacă ne raportăm la media orelor lunare de lucru de 227 (indicată în studiul nostru din 2013) și le înmulțim cu zilele lucrătoare aferente a 11 luni (presupunând o lună de concediu de odihnă) vom putea observa că un medic lucrează într-un an (într-un spital public) un număr de 2.497 ore.[17]

Un an are 8760 ore (365*24=8.760). Dacă raportăm numărul de ore lucrate la totalul orelor dintr-un an[18] vom putea observa că un medic petrece în medie 31,5% din timpul său de viață la lucru (CIM + gărzi). Ceea ce înseamnă că pentru cazurile în care situațiile nefericite intervin din alte cauze (decât cele asociate activității) probabilitatea est de 0,31 ca ele să survină în timpul muncii.

Cu alte cuvinte, mai întâi trebuie să demonstrăm că mortalitatea medicilor în timpul programului de lucru este mai mare de 31,5%.

Nimeni nu a prezentat date relevante în acest sens.

Din păcate, nimeni nu colectează astfel de date pentru a putea constitui dovezile, acesta fiind un demers esențial pentru apărarea stării de sănătate a tuturor lucrătorilor.

Nu știm dacă efectuarea gărzilor este singurul numitor comun al medicilor decedați în gardă. Nu putem elimina din rândul cauzelor posibile/co-determinării factori precum obiceiuri comportamentale, alimentație, ereditate etc.

Mai multe decât atât, nu avem informațiile necesare privind timpul de lucru total al fiecăruia dintre aceste medici. În eventualitatea în care ei (toți sau unii dintre ei) lucrau și în alte unități sanitare situația este diferită, fiind nevoiți să recurgem la o altă abordare.

III. Primum non nocere

Există câteva efecte secundare ale demersului privind introducerea vârstei speciale de pensionare pentru medicii care efectuează gărzi (care poate fi interpretată ca o pensie specială) la care trebuie să fim atenți:

1. Interzicerea cumulului de funcții public-privat (promovată) ca soluție pentru a proteja viața medicilor. Deoarece guvernanților nu le-au fost oferite dovezi privind relația cauzală nu se vor simți nici ei obligați să furnizeze dovezi privind eficiența unei astfel de măsuri.
2. Limitarea numărului total de ore de muncă per fiecare medic, ca măsură de protecție a sănătății personale (și a securității pacienților).
3. Introducerea lucrului în ture. Spre exemplu (unul dintre exemplele vehiculate deja în anumite medii), introducerea lucrului în două ture ar limita numărul orelor de gardă la 12. Sau aplicarea programului UPU sau…
4. Reducerea vârstei până la care au dreptul să lucreze medicii în sectorul public. Studiile noastre confirmă afirmațiile Președintelui Colegiului Medicilor: procentul medicilor care doresc să lucreze peste vârsta standard de pensionare este mai mare decât cel al medicilor care doresc reducerea vârstei de pensionare. Problema nu o reprezintă însă lăcomia medicilor sau alte atitudini asociate, ci este efectul zecilor de ani în care medicii au avut salarii foarte mici/contribuții reduse la sistemul de pensii, pensia lor fiind extrem de mică raportat la rolul lor social. Cu alte cuvinte, există riscul să luăm medicilor una din strategiile lor de supraviețuire în condițiile unei nedreptăți sociale: posibilitatea de a lucra peste vârsta standard de pensionare.

Ele fac parte din legea consecințelor neintenționate[19], la final medicii riscă să se trezească fără reducerea vârstei de pensionare (sau cu o reducere forțată, pe care nu o doresc) și fără alte drepturi pe care la care apelează acum.

Renunțarea la jumătăți de măsură. Împotriva „politicii struțului”

Dacă ipoteza relației cauzale dintre timpul prelungit de lucru și morbiditatea/mortalitatea medicilor se dovedește corectă atunci există câteva consecințe de care trebuie să ținem cont. Pentru a putea discuta despre aceste consecințe să admitem că această ipoteză este corectă, luând în considerare dovezile indirecte pe care ea se sprijină (repetăm, considerăm și noi că este ipoteza cu probabilitatea cea mai mare). În acest caz trebuie să operăm cu două variabile esențiale care intervin în determinarea cauzalității: timpul continuu de muncă (numărul de ore de lucru fără întrerupere) și totalitatea timpului de muncă.

1. Timpul continuu de muncă

Pericolul cel mai mare îl reprezintă cele două situații care forțează limitele umanului:

1. Lucrul continuu timp de 30 de ore. Are caracter excepțional, fiind dependent în principiu de alegerea medicului (excepție făcând perioada ulterioară gărzilor obligatorii). Cu alte cuvinte, am construit cadrul normativ dând posibilitatea medicului de a decide dacă rămâne în continuare să lucreze după ce el 24 de ore. De-a lungul timpului ni s-au adus două categorii de situații care limitează această libertate: I. conștiința profesională a medicului, nevoit să-și vadă pacienții după gardă (efect al principiului pacientul este al medicului, nu al secției/spitalului); anularea de facto a acestei libertăți în cazul unor unități sanitare. Deși ambele situații necesită analize detaliate, rămânem la cadrul juridic: cu excepția gărzii obligatorii, medicul are libertatea de a decide dacă rămâne după gardă, asumându-și responsabilitatea pentru decizia sa.
2. Lucrul continuu timp de 24 de ore. [O precizare prealabilă (al cărui rost va fi înțeles la punctul următor): cu excepția gărzii obligatorii, nici un medici nu lucrează continuu timp de 24 de ore în cadrul aceluiași CIM.]

Dacă admitem că această formă de lucru constituie o amenințarea la adresa sănătății și securității medicului (noi suntem convinși că așa este, argumentul principal constituindu-l prezumția instituită de cadrul juridic de protecția a muncii, care limitează timpul maxim de lucru continuu la 12 ore) atunci suntem nevoiți ne gândim la două direcții de acțiune:

• Acțiunile cu caracter reparator, ce vizează perioadele trecute. Din această categorie face parte dreptul de pensionare anticipată, cu caracter special în cazul medicilor. Pentru a evita asocierea cu pensiile speciale am propus aplicarea mecanismului pe care l-am susținut anterior.
• Acțiunile cu caracter preventiv, ce vizează viitorul. Limitarea timpului continuu de lucru la 12 ore este direcția de intervenție legală și firească.

2. Totalitatea timpului de muncă

Recunoașterea gărzilor ca timp de lucru am reușit s-o obținem în anul 2016 prin utilizarea unei caracteristici juridice a modalității de monitorizare a timpului de muncă: în România monitorizarea respectării limitelor timpului de muncă se face per contract și nu per persoană. Cu alte cuvinte, în cazul salariaților care au mai multe CIM-uri monitorizarea respectării timpului de lucru se face în mod separat pentru fiecare contract, nu în mod cumulat pe toate contractele. (La nivelul UE sunt 11 state care aplică această regulă. Este o discuție tehnică, pe care o lămurim în altă parte).

În perioada 2013-2016 instituțiile statului ne-au opus în mod consecvent următoarele:

• Dacă recunosc gărzile ca timp de lucru atunci se ajunge la situația în care un medic lucrează continuu timp de 24 de ore, în mod repetat, în cadrul aceluiași CIM, ceea ce constituie o problemă din punct de vedere legal.
• În același timp, schimbarea programului medicilor nu este posibilă (nu era posibilă/de conceput la acel moment).

În aceste condiții am pus pe tapet problema regulilor de monitorizarea a timpului de lucru, adică soluția celor două CIM-uri: cel de bază și cel suplimentar, aferent gărzilor (precizând că cel de-al doilea este pentru lucru cu timp parțial). Exista chiar și o soluție pentru ca niciodată un medic să nu lucreze în cadrul aceluiași CIM 24 de ore: toate gărzile să facă parte din cel de-al doilea CIM iar gărzile din timpul sărbătorilor legale să fie împărțite în două părți. Aceasta soluție conducea la un timp maxim de lucru în cadrul aceluiași CIM de 17 ore, excepția care mai există în legislația câtorva state pentru medici. Soluția s-a pierdut undeva pe traseul negocierilor cu miniștrii Pâslaru și Voiculescu.

Acum apare problema de fond, generată din necesitatea respectării regulilor de argumentare juridică (ce afectează și punctul 1):

• Dacă vom considera că un medic lucrează continuu (în mod repetat) timp de 24 de ore atunci aplicăm de facto monitorizarea timpului de lucru în mod cumulat pe două CIM-uri.
• Dacă facem acest lucru cu două CIM-uri atunci trebuie s-o facem cu toate CIM-urile.

Consecințe:

1. În privința timpului de lucru continuu: Dacă vom accepta că morbiditatea și mortalitatea medicilor este determinată de lucru continuu timp de 24 de ore atunci am operat monitorizarea timpului de lucru pentru două CIM-uri separate. Dar dacă medicul este afectat de timpul de lucru continuu aferent a două CIM-uri atunci el este cu atât mai mult afectat de timpul de lucru continuu aferent mai multor CIM-uri. Ceea ce presupune instituirea unei proceduri de monitorizare a timpului de lucru al medicului în toate CIM-urile și instituirea unor reguli.
2. În privința timpului total de lucru: Dacă vom accepta că morbiditatea și mortalitatea medicilor este determinată de lucru continuu timp de 58 ore/săptămână (media lucrului în sectorul public pentru studiul din 2013) atunci am operat monitorizarea timpului săptămânal de lucru pentru două CIM-uri separate. Dar dacă medicul este afectat de timpul de lucru săptămânal aferent a două CIM-uri atunci el este cu atât mai mult afectat de timpul de lucru săptămânal aferent mai multor CIM-uri. Ceea ce presupune, iarăși, instituirea unei proceduri de monitorizare a timpului de lucru al medicului în toate CIM-urile și instituirea unor reguli.

Întrebarea de fond: Suntem pregătiți să înfruntăm toate consecințele argumentelor vehiculate în spațiul public?

Așa cum arătam anterior, ele vizează două categorii de acțiuni

• Acțiunile cu caracter reparator, ce vizează perioadele trecute. Din această categorie face parte dreptul de pensionare anticipată, cu caracter special în cazul medicilor. Pentru a evita asocierea cu pensiile speciale am propus aplicarea mecanismului pe care l-am susținut anterior.
• Acțiunile cu caracter preventiv, ce vizează viitorul. Limitarea timpului continuu de lucru la 12 ore pare a fi direcția de intervenție legală și firească. Problema de fond: această limitare trebuie calculată pentru un singur CIM (demers firesc dacă indicăm chestiuni precum burnout-ul; argumentele pe care le aducem în favoarea noastră se consideră că le-am acceptat, putând fi folosite și împotriva noastră) sau pe toate CIM-urile? Dacă aplicăm cea de-a doua soluție problema va avea o rezolvarea destul de limitată.

NOTĂ: Cele două federații reprezentative la nivel de sector sanitar (una dintre ele fiind Solidaritatea Sanitară) au dreptul legal să solicite (și posibilitatea să impună) ca nici un salariat din sănătate să nu lucreze continuu mai mult de 12 ore.[20] Aceasta ar fi o formă de protecție a medicilor care efectuează gărzi. Până în acest moment, Federația „Solidaritatea Sanitară” nu a inițiat un astfel de demers la insistențele sindicatelor membre (care au reacționat la presiunea medicilor membri de sindicat). Cu alte cuvinte, am cedat presiunii exercitate de majoritatea medicilor. În moment în care punctul de vedere al medicilor pe care-i reprezentăm se va schimba vom acționa pentru impunerea limitei maxime de 12 ore.

[1] A se vedea modificările OMS 870/2004, aduse în anul 2016 în urma protestelor medicilor care efectuează gărzi, organizate și coordonate de Federația „Solidaritatea Sanitară”.

[2] Termenul echivalent este perioadă de cotizare.

[3] Sau chiar cu o ora/săptămână

[4] După cum vom demonstra mai departe, de fapt reducerea vârstei de pensionare are în vedere tocmai împlinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare.

[5] A se vedea art. 55 din L 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

[6] În discuție este doar pensionarea anticipată integrală.

[7] Având în vedere faptul că în cazul pensionării durata formării și cea a stagiului militar nu sunt luate în considerare.

[8] 24 de ani este vârsta de finalizare a facultății pentru un medic  care nu efectuează stagiu militar și continuă facultatea imediat după finalizarea liceului.

[9] Propunerea pensionării speciale a medicilor este de fapt o formă de a propune o excepție de la pensionarea anticipată în cazul acestora.

[10] Calculate luând în considerare norma de 7 ore/zi, respectiv 35 ore/săptămână și media de 227 ore lucrate pe lună.

[11] Care operează cu o perioadă medie de lucru de 227 ore/lună.

[12] 24,6*(2724/1757)=38,1391

[13] 26,5*(2724/1757)=41,0848

[14] Spunem „cel puțin similară” deoarece calculul nostru nu ia în considerare vechimea în muncă aferentă duratei studiilor.

[15] Din punctul nostru de vedere atunci când depășesc această limită în cadrul aceluiași CIM sunt încălcate prevederile legale.

[16] Este drept, această presiune a fost exercitată în anul 2016. Modificarea nivelului de salarizare este posibil să impună reconsiderarea situației.

[17] Un salariat cu un CIM lucrează un număr de 1840 ore/an (luând în considerare 8 ore de lucru/zi, respectiv 40 de ore/săptămână).

[18] 2760*100/8760=31,5068

[19] Cei care lucrează în domeniu politicilor publice cunosc (sau ar trebui să cunoască) astfel de riscuri.

[20] Din informațiile pe care el avem, în unele cazuri „costurile adiționale” timpului de lucru de 24 de ore continuu sunt externalizate pe seama asistentelor medicale. Cu alte cuvinte, situația se răsfrânge negativ și asupra altor categorii de personal.