Solicităm modificarea urgentă a regulilor privind echipamentul de protecție al salariaților din sănătate!

Analizând procedura care stabilește situațiile în care salariații din sănătate au dreptul de a purta echipamentul individual de protecție, prevăzută în Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei COVID 19 (înregistrat la MS cu nr.  3656/18.03.2020), secțiunea Utilizarea rațională a echipamentului individual de protecție (anexat), Federația „Solidaritatea Sanitară” demonstrează că aceasta are două categorii de probleme, ce trebuie corectate urgent: (1) conține o serie întreagă de erori, omisiuni și incoerențe/contradicții și (2) Nu protejează salariații în toate situațiile. Cu alte cuvinte, procedura prevăzută în acest document, semnat de ministrul Sănătății, nu asigură un nivel suficient de protecție pentru salariații din Sănătate.

(1) Procedura de Utilizarea rațională a echipamentului individual de protecție conține o serie întreagă de erori, omisiuni și incoerențe/contradicții.

a) Erorile cauzează dificultăți privează salariații de utilizarea echipamentelor de protecție atunci când este cazul, crescând riscul de contaminare a salariaților.

b) Omisiunile generează imposibilitatea de a alege echipamentul de protecție adecvat fiecărei situații, generând o creșterea continuă a numărului de  salariați infectați COVID 19.

c) Incoerențele/contradicțiile determină interpretări contradictorii ale conținutului secțiunii Utilizarea rațională a echipamentului individual de protecție, acestea fiind tranșate cel mai adesea în defavoarea salariaților. Consecința o reprezintă creșterea continuă a riscului de contaminare a salariaților, respectiv a numărului salariaților contaminați.

În imaginea de mai jos publicăm corectarea incoerențelor/contradicțiilor existente în secțiunea VII. Utilizarea rațională a echipamentului individual de protecție, între Tabelul 1 (Recomandări de folosire a echipamentului individual de protecție …)  și punctul 3 (Echipamentul individual de protecție).

(2) Procedura de Utilizarea rațională a echipamentului individual de protecție nu protejează salariații din sănătate în toate situațiile, nefiind adecvată la situația reală

Capacitatea anchetelor epidemiologice de a detecta toți pacienții infectați și cei aflați în risc de contaminare este de mult depășită, principala cauză (cu probabilitatea cea mai mare) fiind ivirea unor focare multiple de infecție pe fondul remigrării (necontrolate epidemiologic) a unui număr foarte mare de cetățeni români.

Efectul cert îl constituie faptul că în spitale apar din ce în ce mai mulți pacienți care nu sunt identificați inițial ca fiind purtători COVID 19, fiecare dintre aceștia contaminând un număr foarte mare de salariați, pe fondul absenței unui minim echipament de protecție individuală. Spitalul Județean Suceava, Spitalul Universitar București, Spitalului Judeţean Covasna, constituie tot atâtea dovezi ale situației în care salariați care au tratat pacienți ce s-au dovedit ulterior că erau contaminați COVID 19 nu au purtat un minim echipament de protecție, deoarece acesta nu este prevăzut de procedura MS.

Evaluările pe care le-am desfășurat până în acest moment ne-au indicat următoarele tipuri de situații care generează riscuri ce nu sunt acoperite de aceste proceduri:

  • Pacienții care se prezintă cu alte afecțiuni, fără a avea inițial simptomatologie respiratorie, pacienți care nu au călătorit anterior (sau nu declară că au călătorit) în alte state și nu au avut/nu declară/nu cunosc să fi avut contacte cu persoane contaminate sau suspecte a fi contaminate, dar care dezvoltă ulterior simptomatologie respiratorie și, odată testați COVID 19, se dovedesc pozitivi.
  • Pacienții cu simptomatologie respiratorie care nu sunt testați.
  • Toate situațiile create de lipsa capacității de a testa în mod corespunzător. Un exemplu discutat public: deși au simptomatologie respiratorie, sunt testați doar pacienții a căror temperatură depășește 39 grade Celsius.

Evident, nu am inclus aici situațiile cele mai grave, create de absența echipamentelor individuale de protecție corespunzătoare.

Publicăm mai jos forma în care solicităm să fie completată procedura:

Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită public Ministerului Sănătății și întregului Guvernul completarea și corectarea de urgență a planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei COVID 19 (înregistrat la MS cu nr.  3656/18.03.2020), secțiunea Utilizarea rațională a echipamentului individual de protecție.

Anexă

Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei COVID 19 (înregistrat la MS cu nr.  3656/18.03.2020), 



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


2 comentarii

Lasă un răspuns