Solicitările Federației „Solidaritatea Sanitară” de modificare și completare a Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar

Documente

Luând în considerare necesitatea unor modificări ale Anexei la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 870/2004, constatate de Federația „Solidaritatea Sanitară”, prezentate și argumentate în cadrul propunerilor de modificare și ținând cont că modificarea dispozițiilor Regulamentului face obiectul negocierii și obținerii acordului din partea partenerilor sociali, respectiv federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector Sănătate, Federația ”Solidaritatea Sanitară” a înaintat astăzi Ministerului Sănătății solicitările de modificare și completare a anexei  Ordinului Ministrului Sănătății nr. 870/200, Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar.

Solicitarea vizează de asemenea programarea, în cel mai scurt timp posibil, a ședinței legale de negociere cu federațiile reprezentative la nivel de sector sanitar în vederea acordului comun pentru modificarea actului normativ.

Ținând cont de legătura strânsă dintre prevederile acestui act normativ și cele ale contractului colectiv de muncă la nivel de sector aflat în curs de negociere, solicitările înaintate au, din momentul înregistrării la Ministerul Sănătății, caracter de completare a propunerilor/solicitărilor la proiectul contractului colectiv de muncă ale Federației „Solidaritatea Sanitară”.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


Lasă un răspuns