Solidaritatea Sanitară – singura federație sindicală prezentă în Senat pentru apărarea drepturilor personalului nemedical (TESA)

Ieri, 20 februarie 2018, reprezentanții Federației ”Solidaritatea Sanitară” au participat la ședințele a două comisii din Senatul României, pentru a susține o propunere legislativă de modificare a legii nr. 153/2017, respectiv de modificare a art. 7 alin. (1) din Cap. II al Anexei nr. II.

Modificarea se referă la reintroducerea personalului nemedical (TESA) în categoria salariaților beneficiari ai sporurilor pentru condiții de muncă aplicabile în sistemul sanitar. Propunerea legislativă poate fi vizualizată aici.
Precizăm că am fost singura organizație sindicală prezentă ieri la ședințele comisiilor din Senat.

I. Ședința Comisiei de Buget Finanțe, care a început la ora 12.30.
Reprezentanții ”Solidaritatea Sanitară” au urmărit să demonstreze membrilor comisiei devierile principiale ale actualei forme ale articolului în discuție, cerându-le în același timp să susțină inițiativa de modificare a legii, respectiv:

  • Legea nr. 153/2017 stabilește exclusiv niveluri ale salariilor de bază pentru funcțiile comune în cadrul Anexei nr. VIII, deci și ale personalului nemedical din Sănătate, sporurile fiind în mod clar acordate pe domenii de activitate, art. 23 din lege fiind elocvent. Așadar, singurul regulament în care pot fi reglementate sporurile pentru salariații TESA din sistemul sanitar este cel aferent sistemului de Sănătate, spitalul fiind locul în care-și desfășoară activitatea aceste categorii de personal. Este de reținut avizul negativ al reprezentanților Ministerului Muncii prezenți la ședință, indicând tocmai faptul că personalul TESA se află în Anexa nr. VIII, la funcții comune (deși reprezentantul ”Solidaritatea Sanitară” tocmai demonstrase că plasarea într-o anexă sau alta nu are legătură cu principiile aplicabile sporurilor, ci exclusiv cu nivelul salariilor de bază).
  • Argumentul discriminării salariaților TESA din sistemul sanitar în raport cu salariații din alte sectoare/domenii. Reprezentantul ”Solidaritatea Sanitară” a indicat utilizarea sintagmei ”personalul” sau ”personalul salarizat” în cazul celorlalte domenii de activitate, aducând drept exemplu domeniul Asistenței Sociale, unde sporurile pentru condiții deosebit de periculoase sunt acordate inclusiv personalului TESA.
    Concluzionând, majoritatea membrilor comisiei au confirmat corectitudinea principiilor și argumentelor expuse de reprezentantul Federației ”Solidaritatea Sanitară”, motivând însă votul negativ pe care l-au dat ulterior prin prisma faptului că nu există un calcul al impactului bugetar, Comisia de Buget judecând după acest criteriu și fiind obligată să se încadreze în bugetul existent.

II. Ședința Comisiei pentru Sănătate Publică a început la ora 15.45.
Menționăm de la început că în cadrul acestei ședințe lucrurile au stat diferit, majoritatea membrilor comisiei opunându-se modificării legii nr. 153/2017. De asemenea, Ministerul Sănătății a fost reprezentat în cadrul ședinței la nivel de secretar de stat, care a menționat avizul negativ pe care ministerul îl dă proiectului de lege. Remarcăm o explicație cel puțin stranie a acestui aviz negativ: ”se rezovă prin regulamentul de sporuri”. Este în mod evident o neînțelegere a situației juridice existente.

Reprezentantul ”Solidaritatea Sanitară” a expus și în cadrul acestei ședințe toate argumentele juridice, încercând în același timp să exemplifice membrilor comisiei că ne aflăm în situația excluderii nejustificate a unei categorii de personal din categoria beneficiarilor de sporuri pentru condiții de muncă: – exemplul buletinelor de determinare care dovedesc încadrarea locului respectiv de muncă în categoria sporului pentru condiții deosebit de periculoase; – exemplul unei funcții nemedicale care, conform prevederilor legale, intră în contact cu pacientul (lipsa contactului cu pacientul fiind de regulă contra-argumentul utilizat pentru eliminarea personalului TESA din categoria beneficiarilor de sporuri).
Am constatat, din partea unor membri ai comisiei, reluarea unor teme care readuc în discuție antiteza artificială personal nemedical (TESA) / personal medical, precum și tema extrernalizării serviciilor ne-medicale.

După această zi, în care Federația ”Solidaritatea Sanitară” a fost cu adevărat singura organizație sindicală susținătoare a unor principii corecte de implementare a salarizării în sistemul sanitar, inclusiv pentru personalul nemedical (TESA), constatăm că suntem nevoiți să continuăm a demonstra parlamentarilor unde sunt erorile acestei legi și să susținem orice inițiativă parlamentară care remediază deficiențele ei!

Reprezentanții Federației ”Solidaritatea Sanitară” din România prezenți la ședințele celor două comisii: Vasile Andrieș – vicepreședinte; Gabriel Predica – vicepreședinte.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


2 comentarii

  • Malea Camelia

    Buna ziua, ma raportez la aceasta comunicare pentru ca in ea se face vorbire despre personalul TESA.Abordarile anterioare ale legiuitorului referitoare la salarizare si la nivelul sporurilor erau unitare in sensul in care si daca pe grilele de salarizare nu se regaseau toate functiile existente intr-o unitate sanitara ( personalul de specialitate medico-sanitar si auxiliar sanitar erau intr-o grila, iar personalul nemedical in alta grila ) in regulamentul de acordare a sporurilor se facea vorbire de intreg personalul dintr-un motiv evident: evitarea creerii unor discrepante salariale uriase intre categorii de personal din aceleasi unitati sanitare cu nivel de pregatire asemanator , un fel de nivelare a salariilor in cadrul acelorasi unitati! Argumentul pentru acordarea unui spor si personalului nemedical din unitatile cu specific deosebit nu era numaidecat intrarea in contact cu pacientul ci dorinta legiuitorului de a nu crea mari diferente salariale intre medici si juristi, intre asistente medicale si referenti de specialitate , intre infirmiere si economisti! Cum poti sa eviti aceasta anomalie daca unuia ii dai spor de 15 % (maximum pt.TESA) si infirmierei ii dai 75 %? De ce comitetul director poate beneficia de sporurile pt.personalul de specialitate medico-sanitar, desi este considerat personal TESA si nu vine in contact cu pacientul? Pentru nivelare, pentru motivare, pentru a nu fi in situatia in care managerul unui spital ar avea salariul mai mic decat al personalului mediu sanitar.Asadar daca pentru ei functioneaza argumentul nivelarii, echilibrarii salariilor , de ce nu poate functiona acest argument si pentru TESA? Toata nebunia aceasta se va sfarsi prost, cred, pentru ca legea este implacabila, ea produce efecte si regulamentul de acordare a sporurilor odata intrat in vigoare il abroga pe anteriorul astfel ca probabil de la 1 aprilie un jurist, un economist sau un referent cu studii superioare dintr-un spital cu specific deosebit (psihiatrie, recuperare neuromotorie, pneumoftiziologie, etc.) va avea un salariu net mai mic cu peste 1000 lei! Este inadmisibil nu ca nu cresc ci pentru ca scad dramatic!

    • FSSR

      Pentru tot anul 2018 personalul nemedical/TESA va avea sporurile de la 1 ianuarie 2018.
      Evident, asta dacă reușim să salvăm toți salariații de la „bătălia pentru sporuri desfășurată la nivel de unitate”, adică dacă reușim o construcție etică la nivel central.

      Principiile enumerate de dvs. au fost indicate și de noi în ceea ce privește sporurile acordate pentru aceleași condiții de muncă.
      Pentru abuzurile de la nivelul unor unități, pe care ni le-au reproșat în mod repetat Guvernul și Ministerul Săntății nu suntem vinovați noi. Însă, din cauza lor riscă să piardă și salariați care lucrează propriu-zis în acele condiții de muncă.
      Pe scurt, nu vom apăra exagerăriile anterioare dar vom lupta pentru implementarea principiului dreptului similar pentru condiții de muncă identice.

Lasă un răspuns