Anexa nr. 10 la Regulamentul de sporuri este eliminată din proiectul de Hotărâre de Guvern

Buletin informativ Ediția II nr. 4

21 martie 2018, a 6-a rundă de negocieri cu federațiile reprezentative din sistemul sanitar, pe tema Regulamentului de sporuri.

Ieri, 21 martie 2018, s-a consumat o nouă rundă de negocieri pe tema Regulamentului de sporuri, aplicabil în sistemul sanitar public. Pe fond, poziția Federației ”Solidaritatea Sanitară” în negociere a rămas în continuare cea stabilită în cadrul Consiliului de Coordonare Extraordinar de săptămâna trecută și comunicată d-nei ministru Sorina Pintea (documentul oficial poate fi accesat aici), respectiv menținerea imperativă a cuantumului sporurilor pentru toate categoriile profesionale care nu beneficiază de creșterea salariului de bază de la 01 martie 2018, pentru a elimina riscul scăderilor salariale și aplicarea unui mecanism care, pe de o parte să garanteze un model etic de distribuire, pe de altă parte să conducă la atingerea aceluiași cuantum al sporurilor din ianuarie 2018 pentru categoriile profesionale ce beneficiază de majorările salariale de la 01 martie 2018. Întrucât ultima formă a Anexei nr. 10 la Regulament nu respecta principiile enunțate de Federația ”Solidaritatea Sanitară”, am solicitat eliminarea acesteia din proiectul de Hotărâre de Guvern, documentul oficial mai-sus amintit confirmând acest lucru.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


6 comentarii

  • Lucian Baila

    Daca plata partiala a sporurilor din veniturile proprii ale spitalului este lasata la indemana managerilor, cum isi poate cineva imagina ca amaratele bugete vor mai putea sustine activitatea medicala. Eu cred ca sunteti pe langa realitate cu totii, sindicate si minister… asta pe langa ca vor incepe razboaie civile locale inter-sectii, inter-categorii profesionale… Sau e doar o soutie teoretica inaplicabila pentru o iesire mediatica din impas

    • FSSR

      Argumentul dvs. este unul demn de luat în seamă.
      Însă, în măsura în care este valabil, el este aplicabil atât bugetului unității cât și bugetului de stat. Ceea ce ar însemna că acțiunea la ambele nivele se izbește de aceeași problemă.
      Totuși, de la nivel central a fost obținut pentru medici și pentru asistenții medicali un nivel minim garantat (încă nu este definitivată forma finală, depinzând de câteva calcule adiționale). La nivel local se poate adăuga diferența, aceasta reprezentând cca. 4% (la nivel național) raportat la sumele aferente salariilor de bază.
      Prin nivel local se înțelege atât bugetul unității, indiferent de încasări, cât și bugetele locale.
      Evident că nu este o soluție strălucită. Însă, ea nu este cu nimic diferită față de situația de până acum, raportul dintre drepturile salariale (incluzând sporurile) și bugetul unității fiind identic, respectiv având deficitul drept caracteristică esențială.

  • Munteanu Cristina

    Buna ziua !Asistenti medicali comunitari se incadreaza la marirea de salariu de la 1 martie?

  • Oana Lucutar

    Bine bine dar asistentii de radiologie nu sunt si ei oameni nu sunt cadre medicale ? Defapt nu ma mir sa fim inclusi in auxiliar ca sa nu mai zic de studii superioare…

    • FSSR

      Afirmația dvs. că asistenții (medicali) de radiologie au fost incluși în (personal) auxiliar nu are nicio susținere legală.
      Dacă vă referiți la faptul că este o problemă legată de clasificarea lor ca asistenți medicali din perspectiva creșterii salariilor de bază la 1 martie 2018 atunci trebuie să știți că ea este generată de organismul profesional + școlile postliceale + Ministerul Educației care nu au respectat clasificarea firească: asistent medical, specializarea radiologie, generând forme fără rost de tipul tehnician radiologie.
      Problema este însă de interpretare juridică, în baza solicitării noastre spitalele primind dispoziție de la ministrul Sănătății să asimileze și din punct de vedere salarial (așa cum sunt din punct de vedere profesional) toate aceste specii ale profesiei cu categoria generală asistenți medicali.
      Dacă unitatea refuză să respecte dispozițiile primite și, mai ales, interpretarea firească a legii, atunci apelați la sindicat pentru a-i forța să intre în normalitate.

Dă-i un răspuns lui FSSR Anulează răspunsul