Camera Deputaților amână votul asupra proiectului legii nr. 212/2018. ”Solidaritatea Sanitară” extinde Petiția pe tema sporurilor

Proiectul legii nr. 212/2018, care eliminăm o nedreptate la care este supus personalul nemedical, a fost amânat de către plenul Camerei Deputaților (reamintim că acesta figura pe ordinea de zi a plenului pentru zilele de 23/24 septembrie), fiind reprogramat pentru ședințele din data de 1/2 octombrie 2019. În vederea susținerii acestui proiect, Federația ”Solidaritatea Sanitară” a lansat o Petiție, invitând toți salariații din sistemul de sănătate să sprijine demersul nostru.

În condițiile în care, tot în această perioadă, se află în procedură legislativă un alt proiect de act normativ ce vizează interesele tuturor categoriilor de personal din sistemul sanitar, respectiv proiectul de lege nr. 93/2019 de adoptare a O.U.G. nr. 114/2018, fiind ultima șansă din acest an de a reveni la principii esențiale în materie de salarizare, respectiv de a reglementa principiul ”sporurile se calculează la salariul de bază”, Federația ”Solidaritatea Sanitară” a extins Petiția inițiată, aceasta vizând în acest moment și proiectul legii nr. 93/2019.

Așadar, Petiția extinsă vizează în acest moment interesele tuturor categoriilor de personal din sănătate, medical și nemedical, respectiv instituirea principiului ”spor acordat și calculat pentru fiecare salariat din sănătate, raportat la locul de muncă și la salariul de bază actual”.

Invităm toți salariații din sănătate să semneze Petiția aici: https://solidaritatea-sanitara.ro/petitie-2019/



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


Lasă un răspuns