Scrisoare deschisă către organismele profesionale din sănătate: Vă invităm să acționăm împreună împotriva riscurilor cu care se confruntă membrii noștri în lupta împotriva COVID 19!

Scrisoare deschisă către organismele profesionale din sănătate:

Vă invităm să acționăm împreună împotriva riscurilor cu care se confruntă membrii noștri în lupta împotriva COVID 19!  

 

Federația „Solidaritatea Sanitară” lansează acest apel public pentru acțiune comună, adresat tuturor organismelor profesionale din sănătate:

Vă rugăm să vă implicați alături de noi în susținerea profesioniștilor din sănătate! Trebuie să acționăm împreună pentru cei pe care-i reprezentăm!

Chiar dacă n-o poate recunoaște public, până acum Guvernul s-a dovedit a fi lipsit de controlul situației în privința salariaților din sănătate. Este în interesul comun să-l sprijinim în a recăpăta acest control. Putem începe prin a-l lămuri că va lua decizii mai bune împreună cu noi, că acțiunile lui devin mai eficiente dacă ne implicăm în implementarea lor. Suntem obligați să-l facem să înțeleagă că dialogul ar fi determinat evitarea unor tragedii colective cum este cea de la Spitalul Județean Suceava.

 Chiar dacă nu-și dă seama încă, Guvernul nu are toate canalele de comunicare necesare pentru o acțiune eficientă. De multe ori canalele sale oficiale sunt bruiate de zgomotele obedienței sau spaimei unora dintre managerii de spitale, speriați să nu fie schimbați, ori de intervenții ale autorităților locale, care au în subordinea lor spitale publice. În unele cazuri presa amplifică distorsionările. Fiecare dintre organizațiile noastre are propriile canale de comunicare, care pot culege informații adecvate și pot transmite mesajele necesare. Împreună putem oferi decidenților redundanțele necesare contactului cu realitatea în care-și desfășoară activitatea membrii noștri.

 Membrii noștri (ai sindicatelor și ai organismelor profesionale) nu sunt suficient informați privind procedurile de protecție. Este datoria noastră să-i protejăm, printr-o acțiune comună. Noi am declanșat Evaluarea situației privind asigurarea echipamentelor individuale de protecție[1]. În baza datelor obținute am început campania publică pe tema lipsei echipamentelor individuale de protecție și a obligației Guvernului și angajatorilor de a le asigura. Unii dintre dvs. v-ați alăturat la acest demers pe traseu, lucru pentru care vă mulțumim! Sperăm ca dvs. să interveniți rapid în instruirea fiecăruia dintre ei privind modalitatea de folosire a echipamentului individual de protecție și riscurile asociate utilizării incorecte. Aveți infrastructura națională și mijloacele necesare pentru a o face.

 Membrii dvs. (mulți dintre ei fiind și membrii noștri) nu sunt informați îndeajuns în privința procedurilor profesionale adecvate noii situații. Deoarece nu avem competență legală pentru a elabora recomandări în acest domeniu, sunteți singurii care o puteți face. Noi vă putem sprijini să le transmiteți.

 Noi am lansat o grilă de evaluare pentru a-i proteja pe cei aflați în zona de risc maxim[2]. Ajutați-ne s-o completăm (dacă veți considera că este cazul) și s-o implementăm!

 Membrii dvs. (mulți dintre ei fiind și membrii noștri) au nevoie de sprijin pentru a identifica limitele responsabilității profesionale în acest context marcat de foarte multe necunoscute. Noi putem participa la culegerea și identificarea problemelor, însă nu suntem abilitați legal pentru a interveni în rezolvarea lor. Dvs. aveți dreptul legal de a rezolva aceste probleme, sprijinind profesioniștii în aceste vremuri tulburi.

 Membrii noștri (ai sindicatelor și ai organismelor profesionale) au nevoie de o procedură adecvată de raționalizare a echipamentului individual de protecție, care să asigure în cea mai mare măsură eliminarea riscurilor. Noi am lansat un set de solicitări argumentate de modificare a procedurilor existente[3]. Ajutați-ne să completăm propunerile (dacă veți considera că este cazul) și să determinăm implementarea lor!

 Guvernul intenționează să ne mobilizeze la muncă membrii (ai sindicatelor și, în același timp, ai organismelor profesionale) chiar dacă sunt infectați COVID 19. Noi avem expertiza juridică necesară pentru a ne sprijini membrii într-o astfel de situație. Dvs. aveți expertiza necesară pentru a interveni în dimensiunea profesională a problemei. Împreună ne putem asigura că salariații din sănătate nu vor fi transformați în cetățeni de mâna a doua, fiind obligați să lucreze chiar dacă acest lucru le pune sănătatea în pericol (a lor și a pacienților). Ne interesează ca salariații să aibă libertatea de opțiune în astfel de situații, acțiunea comună fiind o șansă mai bună pentru apărarea acestei libertăți.

 Noi putem evalua rapid lipsurile și nevoile salariaților din sănătate, având infrastructura necesară.[4] Cu ajutorul dvs. putem face asta cu o eficiență sporită. Putem analiza datele împreună pentru a identifica problemele și a le așeza în ordinea urgenței, urmând apoi să stabilim împreună soluțiile adecvate și căile de implementare a lor.

 Știm împreună că, într-o măsură semnificativă, sistemul sanitar este dominat de neo-feudalism: în unele cazuri este vorba despre manageri care se comportă ca niște feudali (exemplul colegilor de la Suceava este relevant[5]), în cele mai multe cazuri managerii sunt în subordonarea baronilor locali (de toate culorile politice). Deseori pot fi întâlniți manageri care nu sunt dispuși la dialog, adică la găsirea celor mai bune soluții la problemele actuale prin acțiunea comună, unii fiind convinși că ei știu ce trebuie să facă, alții temându-se că vor fi schimbați din funcție. Un exemplu elocvent: obediența i-a împiedicat pe mulți să recunoască public lipsurile cu care se confruntă în domeniul echipamentelor individuale de protecție, punând astfel în pericol sănătatea celor pe care-i reprezentăm. Împreună putem să depășim această limită a sistemului, fiind obligați să apărăm sănătatea și securitatea celor pe care-i reprezentăm. Acțiunea noastră comună poate determina depășirea acestor bariere.

În curând membrii noștri (ai sindicatelor și ai organismelor profesionale) vor avea nevoie de consiliere psihologică (în unele cazuri această nevoie s-a ivit deja, cea mai evidentă situație fiind în cazul colegilor/colegelor din DSP-uri). Împreună putem oferi soluțiile adecvate, asigurându-ne totodată că acest sprijin ajunge la cei care au nevoie.

O soluție tehnică eficientă credem că o reprezintă constituirea unui nucleu de acțiune comun. Suntem deschiși la orice alte soluții eficiente, condiția noastră esențială fiind acțiunea comună pentru interesul celor pe care-i reprezentăm.

 În aceste momente apărându-ne membrii în fața COVID 19 apărăm de fapt și cetățenii României.

 

 

                                                                                                                         Biroul Executiv

[1] https://solidaritatea-sanitara.ro/sistemul-sanitar-romanesc-inca-nu-este-pregatit-suficient-pentru-lupta-impotriva-pandemiei-covid-19/

[2] https://solidaritatea-sanitara.ro/propunem-un-set-de-criterii-rationale-si-principii-etice-de-organizare-resursei-umane-din-sanatate/

[3] https://solidaritatea-sanitara.ro/procedurile-de-protectie-salariatilor-impotriva-covid-19-sunt-incomplete-si-lipsite-de-coerenta/

[4] Am pus la dispoziție acțiunilor specifice COVID 19 întreaga infrastructură a Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”.

[5] https://www.ziardesuceava.ro/scrisoare-deschisa-personalului-medical-de-la-spitalul-judetean-suceava-dragi-colegi-nu-ne-mai-avem-decat-pe-noi-stiinta-noastra-si-dorinta-de-face-bine-oamenilor?fbclid=IwAR1XIQgb029HQwS2pCPpTWTC-JBPCiSQiIml5uD-BTYwQCDAJlYvDh6cEEk



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos:


Lasă un răspuns