- 15 iunie 2022
- Adăugat de FSSR
- Categorie Comunicate de presă
Federația „Solidaritatea Sanitară” își exprimă SOLIDARITATEA cu protestul colegilor de la Federația Sanitas.
Revendicările protestului sunt îndreptățite și legitime, ele fiind aceleași cu cele apărate în stradă de Federația „Solidaritatea Sanitară” în cadrul protestelor anterioare. Aceste revendicări au fost prezentate și argumentate în mod consecvent de FSSR reprezentanților Guvernului în cadrul negocierilor purtate până acum.
Făcând parte din acțiunile complementare ale celor două federații sindicale reprezentative la nivel de sector sanitar, actualul protest se situează în continuare Mitingului național al lucrătorilor din sănătate și a protestului continuu organizat de FSSR, aflat încă în desfășurare.
Având în vedere rezultatele de până acum ale acestor acțiuni, FSSR consideră că, în actualul context inflaționist, creșterea salariilor de bază cu 1/4 (din diferența dintre salariile de bază existente în decembrie 2021 și cele prevăzute de legea salarizării pentru anul 2022), măsură deja adoptată de Parlament (legea fiind transmisă la promulgare), este doar prima dintre măsurile ce trebuie adoptate urgent în sprijinul angajaților din sănătate.
Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită în continuare guvernanților acordarea salariilor de bază prevăzute de legea salarizării pentru anul 2022, raportarea tuturor sporurilor la salariile de bază în plată, plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază, reașezarea asistentelor medicale în grila de salarizare, calculul tuturor salariilor de bază ale lucrătorilor din sănătate în funcție de salariul minim, indexarea salariilor de bază cu indicele inflației. Aceste măsuri constituie intervenții necesare pentru acordarea drepturilor legitime și menținerea veniturilor salariale reale.
Având în vedere asigurările pe care guvernanții le-au dat Federației „Solidaritatea Sanitară”, inclusiv în cadrul părții publice a Conferinței Aniversare a FSSR, privind participarea la negocierile privind elaborarea și stabilirea unei noi legi a salarizării și ținând cont de complementaritatea acțiunilor și de necesitatea menținerii unei presiuni constante asupra guvernanților, Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în data de 04.06.2022, a decis pregătirea unor proteste naționale pentru toamna acestui an.
Precizăm că Federația „Solidaritatea Sanitară” își menține solicitările anterioare privind modificarea PNRR, ele constituind totodată principala bază legală de intervenție.
Doar împreună putem reuși!
Comitetul Director
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-o apreciere mai jos: