Alăturați-vă eforturilor noastre de a face un sistem sanitar mai bun pentru dvs.!
Informare
Bilanțul principalilor indicatori ce caracterizează impactul pandemiei COVID 19 asupra salariaților din sănătate pe perioada stării de urgență
- 14 mai 2020
- Autor FSSR
- Categorie Comunicate de presă
Niciun comentariuDe la începutul epidemiei și până astăzi 14 mai 2020 un număr de 2533 de salariați din sectorul „Sănătate” au fost confirmați pozitiv cu SARS-CoV-2 reprezentând un procent de 15,83% din totalul cetățenilor confirmați pozitiv (16.002). Lor li se adaugă 335 de cadre medicale, salariați din sectorul de activitate „Asistență socială”, împreună reprezentând 17,92% din
”Solidaritatea Sanitară” a solicitat Senatului și solicită și Camerei Deputaților să modifice proiectul de lege al Guvernului privind starea de alertă
- 13 mai 2020
- Autor FSSR
- Categorie Documente
Federația „Solidaritatea Sanitară”, în calitate de organizație sindicală reprezentativă la nivelul sectorului sanitar, a transmis Senatului și Camerei Deputaților propunerile referitoare la Proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (înregistrat la Senat sub nr. L279/2020). Ținând cont de faptul că Proiectul de lege în discuție are ca obiect
Opriți restrângerea dreptului la muncă și protecție socială!
- 13 mai 2020
- Autor FSSR
- Categorie Comunicate de presă
Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită în mod public deputaților din Parlamentul României să respingă intenția Guvernului de restrângere a drepturilor ce fac parte din dreptul la muncă. Această intenție este evidențiată atât de prevederile art. 2 din proiectul legii privind starea de alertă adoptat de Guvern cât și de alte articole din conținutul acestui proiect de
Solicităm o analiză bazată pe dovezi a raportului dintre costurile și beneficiile generate de intervențiile Guvernului!
- 12 mai 2020
- Autor FSSR
- Categorie Comunicate de presă
Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită Guvernului o analiză bazată pe dovezi a raportului dintre costurile și beneficiile generate de intervențiile împotriva pandemiei COVID 19. În pregătirea acestei analize anunțăm lansarea studiului Limite ale cunoașterii și efectele lor în pandemia COVID 19. Câteva recomandări prudențiale, acesta conținând un set de clarificări conceptuale care sprijină înțelegerea adecvată a
Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită Guvernului, în mod public, demiterea Prefectului județului Suceava pentru abuz în funcție.
- 8 mai 2020
- Autor FSSR
- Categorie Comunicări
Abuzul Prefectului județului Suceava îl constituie plângerea penală înaintată împotriva refuzului unor salariați de a fi detașați, respectiv imixtiunea în executarea contractului individual de muncă a unor salariați. Prevederea legală încălcată în mod flagrant este art. 131, alin. 2 din Legea nr. 162/2011: „Este interzisă orice imixtiune a autorităţilor publice, sub orice formă şi modalitate,
INFOGRAFIC Solidaritatea Sanitară 8 MAI 2020
- 8 mai 2020
- Autor FSSR
- Categorie Comunicări
Salariații din Sănătate pot verifica zilnic situația îmbolnăvirilor atât la nivelul unităților în care își desfășoară activitatea, cât și la nivelul județului. Informațiile sunt actualizate zilnic pe platforma de monitorizare: https://covid.solidaritatea-sanitara.ro/ La data de 8 mai 2020, ora 14:00, indicatorii care reflectă gradul de afectare a salariaților din Sănătate sunt următorii: Una din 6 persoane
Adresă „Solidaritatea Sanitară” către Avocatul Poporului privind Hotărârea de Guvern nr. 1.092/2006 și Hotărârea de Guvern nr. 1425/2006
- 7 mai 2020
- Autor FSSR
- Categorie Juridic
Adresă către Avocatul Poporului 7 mai 2020INFOGRAFIC Solidaritatea Sanitară 7 MAI 2020
- 7 mai 2020
- Autor FSSR
- Categorie Comunicări
Situația îmbolnăvirilor salariaților din Sănătate la data de 7 mai 2020, ora 14:00: Una din 6 persoane infectate este SALARIAT din Sănătate! Total cazuri salariați din Sănătate confirmați pozitiv SARS-Cov-2: 2362. Numărul deceselor în rândul salariaților din Sănătate: 13. Raportul dintre rata mortalității salariaților din sănătate și rata generală a mortalității generată de COVID 19
”Solidaritatea Sanitară” propune Ministerului Sănătății elaborarea și implementarea Strategiei de protecție a sănătății și securității salariaților din sănătate în contextul pandemiei COVID 19
- 6 mai 2020
- Autor FSSR
- Categorie Documente
Având în vedere recunoașterea oficială (implicită) a numărului foarte mare de salariați din sănătate infectați SARS-CoV-2, respectiv 1936 în data de 3 mai 20201, Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită Ministerului Sănătății comunicarea publică a planului de măsuri de sănătate și securitate în muncă care a generat această situație dezastruoasă și demararea modificării acestuia. În conformitate cu rezultatele procesului de monitorizare
INFOGRAFIC Solidaritatea Sanitară 6 MAI 2020
- 6 mai 2020
- Autor FSSR
- Categorie Comunicări
Situația îmbolnăvirilor salariaților din Sănătate la data de 6 mai 2020, ora 14:00: Una din 6 persoane infectate este SALARIAT din Sănătate! Total cazuri salariați din Sănătate confirmați pozitiv SARS-Cov-2: 2256. Numărul deceselor în rândul salariaților din Sănătate: 13. Raportul dintre rata mortalității salariaților din sănătate și rata generală a mortalității generată de COVID 19